Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Yale au descoperit, printr-un nou studiu, de ce oamenii sunt mai predispuşi să se îmbolnăvească şi chiar să moară din cauza gripei în timpul lunilor de iarnă. De vină este umiditatea scăzută, potrivit eurekalert.org, preluat de MedLive.ro.
Cu toate că experţii ştiu că temperaturile scăzute şi umiditatea scăzută promovează transmiterea virusului gripal, nu erau cunoscute în detaliu toate efectele umidităţii scăzute asupra sistemului imunitar, mai ales când vine vorba despre apărarea împotriva infecţiei gripale.
Echipa de cercetare de la Yale, condusă de Akiko Iwasaki, profesor de imunobiologie, s-a axat pe această problemă cu ajutorul şoarecilor modificaţi genetic, pentru a rezista la infecţiile virale, aşa cum fac oamenii. Şoarecii au fost împărţiţi în două grupuri. Temperatura a fost aceeaşi în ambele camere, dar umiditatea a fost fie scăzută, fie normală. Mai apoi, au fost expuşi virusului gripal A.
Cercetătorii au descoperit că umiditatea scăzută a fost o piedică pentru declanşarea răspunsului imun al şoarecilor în trei moduri. În primul rând, au fost afectate structurile asemănătoare părului din celulele căilor respiratorii, astfel că nu au putut scoate particulele virale şi mucusul.
Capacitatea celulelor cailor respiratorii de a repara daunele cauzate de virusul din plămâni a fost scăzută.
Al treilea mecanism a implicat interferonii sau proteinele de semnalizare eliberate de celulele infectate cu virusul, pentru a alerta celulele vecine în privinţa ameninţării virale.
În mediul cu umiditate scăzută, sistemul imunitar a eşuat. Studiul oferă o perspectivă asupra motivului pentru care gripa este mai răspândită atunci când aerul este uscat. Atunci când umiditatea scade, riscul gripei şi chiar al decesului este mai mare. Cercetătorii subliniază faptul că umiditatea nu este singurul factor care favorizează focarele de gripă, dar este unul important, care trebuie luat în considerare iarna. O soluţie ar fi folosirea umidificatoarelor la domiciliu, la şcoală şi la locul de muncă. Astfel, simptomele pot fi reduse, iar recuperarea accelerată.