ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe şi CS Municipal Satu Mare vor juca, pentru al doilea an consecutiv, finala Ligii Naţionale de baschet feminin.
Campioana ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe a învins-o, marţi, pe FCC ICIM CSB Arad cu scorul de 83-46 (19-8, 27-15, 15-15, 22-8), în deplasare, câştigând semifinala cu scorul general de 3-0. Sepsi se impusese în meciurile de la Sfântu Gheorghe cu 91-64 şi 85-68.
Marina Solopova, cu 22 puncte, 9 recuperări, a fost cea mai bună de la învingătoare în meciul de marţi, susţinută de Angelika Slamova, 17 p, 3 rec, 3 pd, şi
Annemarie Godri Părău, 9 p, 9 rec, 5 pd. Destiny Cheyenne Williams, cu 20 p, 11 rec, 2 pd, s-a evidenţiat de la ICIM.
Şi CS Municipal Satu Mare a câştigat cu 3-0 semifinala cu CSTBv Olimpia CSU Braşov, medaliată cu bronz anul trecut. În meciul al treilea, vicecampioana CSM Satu Mare s-a impus la Braşov cu 86-68 (26-26, 23-16, 17-10, 20-16), după victoriile de pe teren propriu cu 77-59 şi 75-58. Brittany Janelle Denson, 20 p, 8 rec, 3 pd, Promise Onyekachi Amukamara, 16 p, 4 rec, 7 pd, şi Dlesha Arlene Lloyd, 16 p, 4 rec, au fost cele mai bune de la sătmărence. De la Olimpia s-au remarcat Romina Filip, 20 p, 7 rec, 4 pd, şi Alina Podar, 18 p.
În finala mică se vor înfrunta Olimpia CSU Braşov şi ICIM CSB Arad, după sistemul cel mai bun din trei partide, prima urmând să aibă la Braşov, pe 10 mai.
Finala mare, ca şi semifinalele, este programată după sistemul cel mai bun din cinci meciuri, primele două fiind programate pe 10 şi 12 mai, la Sfântu
Gheorghe.