• Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a reacţionat la lipsa de implicare a Primăriei Ploieşti privind ieşirea spre Bucov

Violeta Stoica

  Consiliul Județean Prahova și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere vor finaliza, împreună, în perioada următoare, mai multe proiecte care vizează reducerea numărului punctelor de conflict în trafic aflate în special pe cel mai aglomerat drum național din țară – DN1. Ieri, la Ploiești, a fost prezent ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru a urmări modul în care se realizează unele lucrări de investiții în infrastructura rutieră pe raza județului Prahova. Unul dintre obiective este crearea sensului giratoriu de la ieșirea din Ploiești spre Brașov de la benzinăria Lukoil, zonă cunoscută pentru numărul foarte mare de accidente rutiere soldate cu victime. Bogdan Toader, șeful administrației județene, a discutat cu ministrul Transporturilor și despre alte investiții destinate eliminării punctelor negre de pe drumurile naționale din județul Prahova, precum și despre lansarea unor lucrări de importanță majoră pentru gestionarea traficului în zonele foarte dens circulate, respectiv ieșirile din Ploiești spre Târgoviște, spre Blejoi, spre Bucov și centurile ocolitoare ale orașelor Câmpina și Vălenii de Munte.

În mai puțin de două săptămâni va fi finalizat sensul giratoriu de la intrarea în Ploiești pe DN1, dinspre Brașov, în zona benzinăriei Lukoil, unul dintre punctele negre aflate pe harta rutieră a județului Prahova. De mai multă vreme, Consiliul Județean Prahova și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au colaborat pentru a reduce numărul accidentelor de circulație soldate cu morți și/sau cu răniți.
3-aIeri, s-a aflat la Ploiești ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pentru a verifica modul în care se lucrează la obiectivele de infrastructură rutieră derulate în Prahova. Acesta a declarat: “Astăzi (n.n. – ieri) mă aflu în județul Prahova, unde am venit la obiectivul de investiții al cărui ordin de începere a fost dat în data de 2 aprilie 2019 și care se apropie de finalizare. Văd că s-a mobilizat și s-a mișcat foarte bine constructorul, semn că mesajele pe care le-am dat au fost clar înțelese de către constructori. Deși avea termen de finalizare undeva în luna octombrie, eu cred că în scurt timp se vor încheia lucrările la acest sens giratoriu. Felicit constructorul care a lucrat la acest obiectiv, este un lucru pozitiv că s-a mișcat așa cum trebuie.
Pe de altă parte, în timpul întâlnirii de astăzi (n.n. – ieri) cu reprezentanții administrației județului Prahova, înainte să venim la acest obiectiv, am fost și pe sensul giratoriu care este amplasat între DN1A și DN1B (n.n. – zona ieșirii spre Bucov), generic denumit “sensul rușinii”. Într-adevăr, Primăria Ploiești trebuia să intervină acolo, am văzut că reprezentanții primăriei s-au mobilizat foarte bine când a venit președintele Iohannis la Ploiești, au vopsit scările într-o zi, în culoarea albastru… Deși dădusem avizul pentru acel obiectiv (noul sens giratoriu) încă din 2018, am văzut că nu s-a întâmplat nimic. Drept urmare, am decis cu domnul director Neaga (n.n. – șeful CNAIR) să facem noi un sens giratoriu provizoriu acolo. Am avut speranța că autoritățile locale se vor mobiliza, pentru că au buget bun, dar văd că stau cu mâinile în sân și nu fac nimic și se mobilizează doar atunci când vine domnul Iohannis la Ploiești. Nicio problemă! Nouă ne pasă de siguranța participanților la trafic și, pentru descongestionarea zonei respective, am decis ca domnul Neaga împreună cu echipa 3-bdânsului să se ocupe de amenajarea unui sens giratoriu provizoriu.
Totodată, am vorbit și despre alte obiective de investiții cu domnul președinte al Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader. Am discutat despre extinderea la patru benzi a DN 72, într-o zonă foarte aglomerată, la ieșirea spre Târgoviște. În luna iunie, CNAIR va lansa procedura de SF și proiectare pentru această lucrare și tot în luna iunie vom lansa varianta de ocolire a Câmpinei, pentru că au fost câteva probleme de rezolvat în instanță. Am încercat să deblocăm partea de achiziții, iar acum iată că s-a finalizat procedura pentru varianta de ocolire a municipiului Câmpina. S-a pronunțat și instanța, deci putem lansa procedura în luna iunie”.
Și președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, s-a referit la investiția care urmează să fie finalizată pe DN1, la Ploiești: “Acest sens giratoriu a fost promovat la insistențele reprezentanților județului Prahova, din cauza numeroaselor accidente din zona Metro, intrarea dinspre Câmpina făcându-se neadecvat în municipiul Ploiești. Împreună cu Ministerul Transporturilor și cu domnul Narcis Neaga, de la CNAIR, am avut numeroase discuții pe această temă și, la finalul anului trecut, s-a aprobat investiția, iar totul a decurs foarte repede. În scurt timp vom finaliza această investiție importantă, cu o valoare de 2,8 milioane de lei, o lucrare benefică pentru impactul pe care îl are asupra traficului și pentru eliminarea acestui “punct negru” din trafic.
Pe de altă parte, am discutat și despre celelalte „puncte negre” de pe drumurile importante ale județului Prahova, cum sunt cele din zona Păulești, zona Florești și Bănești, aflate în atenția Consiliului Județean Prahova. Și la Cornu este un asemenea punct, dar acolo va fi o investiție a CNAIR. Și atunci chiar vom avea rezolvate toate zonele de conflict în trafic de pe DN1”, a precizat șeful administrației județene.