F. T.
17 ianuarie 2019, orele prânzului. Polițiștii prahoveni au fost alertați că un individ a pătruns într-un magazin de bijuterii situat în apropierea stației Coreco (zona Catedrală) din Ploiești și, după ce a amenințat două vânzătoare, a furat mai multe obiecte de preț și a fugit. Totul s-ar fi petrecut în mai puțin de un minut, iar cantitatea de metale prețioase furate vehiculată era estimată la aproape un kilogram !
În plus, tot oamenii legii susțineau că nu s-a tras niciun foc de armă și că există un cerc de suspecți.
Ieri, 3 mai 2019, adică la mai bine de trei luni de la comiterea tâlhăriei, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova au solicitat ajutorul cetățenilor pentru prinderea făptașului.
În acest context, într-un comunicat de presă, se precizează următoarele: “La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 12.00, un bărbat a pătruns într-o bijuterie din Ploiești, de unde, amenințând cele două vânzătoare cu o sabie, a reușit să sustragă 825 de grame de bijuterii din aur. Prejudiciul este estimat la peste 140.000 de lei. Acesta avea fața acoperită cu o cagulă. În urma investigațiilor, polițiștii au reușit să obțină imagini surprinse de camere de luat vederi din proximitatea locului faptei, în care apare un bărbat a cărui identificare ar putea contribui la soluționarea cauzei.
Din datele obținute până în prezent, reies următoarele semnalmente ale acestuia: 1,70 – 1,75 metri înălțime, constituție robustă, ar avea în jur de 30-35 de ani, calviție, avea barbă mare, neagră, purtând la acel moment pantaloni tip camuflaj de culoare deschisă, geacă neagră, cu glugă și era încălțat cu bocanci (ghete) de culoare neagră.
Persoanele care dețin informații ce ar putea conduce la identificarea bărbatului din imagine sunt rugate să apeleze telefonic Poliția Municipiului Ploiești, la numărul 0244.595.355, sau să trimită un mesaj pe adresa de e-mail
cristian.dumitru@ph.politiaromana.ro”.