Petre Apostol
În această seară, la Baku, în Azerbaidjan, vor începe probele celei de-a XXXV-a ediţii a Campionatelor Europene de Gimnastică Ritmică. La această ediţie vor concura senioarele şi ansamblurile de junioare.
Delegaţia României va avea în competiţie, pentru prima dată, atât senioare la individual, cât şi un ansamblu de junioare, ceea ce o va face eligibilă pentru a puncta în clasamentul pe echipe. În cadrul ansamblului de junioare este prezentă şi o sportivă ploieşteană, Sabina Enache, vicecampioană naţională la individual, în sezonul trecut, la junioare mici.
Gimnasta ploieşteană este legitimată la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, fiind pregătită de antrenoarele Simona Puiu şi Liliana Băescu. Pentru secţia de gimnastică ritmică a clubului ploieştean reprezintă a treia prezenţă a unei sportive din cadrul său la un Campionat European, după cele două participări ale Denisei Stoian la junioare, în 2016 (la Holon, în Israel) şi în 2018 (la Guadalajara, în Spania, la care a fost foarte aproape de calificarea în finala de la cerc).
În cadrul ansamblului de junioare al României se mai regăsesc sportivele Ana Mezei, Iulia Besoiu, Ariana Ivan (CS UNEFS Bucureşti), Sorana Gavrilaş (LPS Bihorul Oradea) şi Alenia Biringer (CSM Arad), fiind condus de antrenoarele Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova, de la CSM Arad.
De menţionat că ansamblul României se pregăteşte, din luna noiembrie a anului trecut, la Centrul Naţional Olimpic de Junioare de la Arad, iar în cadrul său se mai regăseşte o sportivă de la CSM Ploieşti, Anisia Drăgan, care, însă, nu a fost inclusă în lotul pentru Europenele de la Baku.
La Europene, vor fi 20 de ansambluri de junioare, reprezentativa României urmând să intre a patra în concurs, conform tragerii la sorţi a ordinii de start.
La senioare, la care vor participa sportive din 33 de ţări, România va fi reprezentată de Andreea Verdeş (CSŞ Unirea Iaşi) şi Denisa Mailat (CSA Steaua Bucureşti).
Programul complet al competiţiei continentale, conform fusului orar din România, este următorul:
Astăzi
19:00 – 19:30 Festivitatea de deschidere
19:30 – 20:50 Calificări ansambluri junioare (5 cercuri)
Mâine
14:00 – 15:50 Calificări senioare (cerc, minge), grupa A
16:30 – 18:00 Calificări senioare (cerc, minge), grupa B
18:10 – 20:00 Calificări senioare (cerc, minge), grupa C
Sâmbătă
12:00 – 13:30 Calificări senioare(măciuci, panglică), grupa B
13:40 – 15:30 Calificări senioare(măciuci, panglică), grupa C
16:30 – 18:20 Calificări senioare(măciuci, panglică), grupa A
18:40 – 20:00 Calificări ansambluri junioare (5 panglici)
20:10 – 20:25 Festivitatea de premiere concurs pe echipe
20:25 – 20:40 Festivitatea de premiere ansambluri junioare
Duminică – Finalele pe obiecte
14:00 – 14:40 Ansambluri junioare, 5 cercuri
14:45 – 15:25 Ansambluri junioare, 5 panglici
15:30 – 15:45 Festivitate premiere ansambluri
16:40 – 17:50 Senioare, cerc şi minge
18:00 – 19:10 Senioare, măciuci şi panglică
19:15 – 19:35 Festivitate de premiere senioare
19:45 – 20:15 Gala şi Festivitatea de închidere