Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României a decis schimbarea terenului de antrenament pe care reprezentativa U21 urma să se antreneze pe perioada desfăşurării Campionatului European de fotbal din Italia şi San Marino, din cauza gazonului care nu se prezintă în condiţii bune, potrivit Agerpres.
„La jumătatea lunii aprilie, selecţionerul Mirel Rădoi a mers în Italia pentru a pune la punct ultimele detalii înainte de turneul final din vară. În urma inspecţiei făcute la terenul de antrenament unde reprezentativa U21 a României se va pregăti pe durata EURO 2019, selecţionerul României a decis că gazonul nu se prezintă în condiţii bune şi că şansele ca acesta să fie refăcut până la sosirea naţionalei noastre în Italia sunt minime. În aceste condiţii, alături de managerul operaţional Vlad Munteanu, Rădoi a vizitat alte baze de pregătire. În final, a luat decizia ca selecţionata Under 21 să se antreneze la Stadio Tonino Pantieri din Meldola. Administratorii acestui teren au dat asigurări că până la startul EURO suprafaţa de joc se va prezenţa în condiţii foarte bune”, precizează site-ul oficial al FRF. Mirel Rădoi a vizitat şi cele două stadioane unde România va juca, din San Marino şi de la Cesena, dar şi hotelurile, cel din cantonamentul premergător EURO şi cel unde se va sta pe durata turneului final.
Conform programului stabilit de Rădoi, după două zile în care vor efectua vizita medicală, tricolorii Under 21 se vor reuni pe 6 iunie la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea, iar a doua zi, delegaţia tricoloră va pleca în Italia pentru un stagiu de pregătire de 8 zile.
Reprezentativa României va fi cazată la Hotel Miramonti din localitatea Bagno di Romagna, care dispune de teren propriu de antrenament cu gazon natural, teren cu gazon artificial, sală de fitness şi centru spa. Pe 15 iunie, tricolorii se vor muta în oraşul Forli, situat la 30 de km de Cesena, unde se vor caza la Grand Hotel Forli.
Pe 16 iunie, atunci când e programat primul antrenament al tricolorilor pe perioada turneului final, publicul şi reprezentanţii mass-media vor avea acces pe toată durata acestuia. Şedinţa de pregătire se va desfăşura la Stadio Tonino Pantieri din Meldola, acolo unde vor avea loc toate antrenamentele tricolorilor pe durata Campionatului European.
Adversarele echipei naţionale de tineret a României la Campionatul European din Italia şi San Marino vor fi Croaţia (18 iunie, San Marino, ora 19:30), Anglia (21 iunie, Cesena, 19:30) şi Franţa (24 iunie, Cesena, 22:00).
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 oraşe din Italia şi în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.