Ce vreme; dar ce vremuri !

Luiza Rădulescu Pintilie
Primăvară extremă: zăpadă căzută în mai, temperaturi coborâte spre limita îngheţului, ameninţând culturi înfrăţite bogat sau date în floare, viscol, grindină şi tornade care au luat pe sus nu numai acoperişuri de case, ci şi un autocar plin cu oameni, aruncându-l pe câmp ca pe un fir de iarbă verde… Iar avertizările meteorologilor nu s-au îmblânzit pentru zilele următoare, prelungirile de coduri galbene şi portocalii fiind anunţate înainte de a expira cele care au făcut deja ravagii pe arii întinse din ţară.

Nu e prima dată când natura se răzvrăteşte, dar parcă de această dată se încăpăţânează prea de mult timp şi prea agresiv să ne demonstreze că ne poate îngenunchea oricând! Că din senin poate abate asupra câmpurilor şi asupra grădinilor muncite, cu speranţa că vor rodi îmbelşugat, asupra turlelor de biserici, asupra oamenilor „uragane” ce mătură totul în calea lor! Într-o clipită albastrul cerului se întunecă a noapte şi cad din cer „pietre” albe îngheţate, aşternându-se, cum s-a întâmplat în ultimele zile, covor gros, peste asfaltul străzilor, ciuruind table, smulgând crengi de arbori şi băgând în sperieţi pe cine s-a aflat pe drum! Iar specialiştii în cititul hărţilor care arată cum se deplasează urgiile naturii susţin că mai nimic nu e exclus să se repete, ba că, efect al încălzirii globale, se pot întâmpla şi pe la noi dezlănţuiri nemaiîntâlnite ale vremurilor.
Bătrânii repetă, ca de fiecare dată, că s-a mâniat şi Dumnezeu de câte se întâmplă, de cât s-au înrăit oamenii şi de cât ne-am îndepărtat de firescul vieţii! Şi parcă nici nu mai ai îndrăzneala să îi contrazici după câte trăim zi după zi, într-un tăvălug în care vremea şi vremurile par că se iau la întrecere, dovedindu-ne cu asupra de măsură ce mare adevăr stă în înţelepciunea poporului acestuia trecut prin multe şi grele patimi: nu sunt vremurile sub cârma omului, ci bietul om sub vremuri! Deşi, dacă m-aţi întreaba pe mine, între răutatea care vine dinspre oameni – de la cei aflaţi în fruntea ţării şi până aici, la noi, pământenii cei de rând – și răutatea vremii, v-aş răspunde că prefer vremea rea, pentru că ştiu că, dacă nu mâine, măcar poimâine va începe să se îmbuneze, apoi , dintr-o dată, va fi din nou senin. Despre oameni… Exact când aş vrea să văd partea lor luminoasă- fiindcă există, bunătatea, frumuseţea, omenia, corectitudinea, adevărul, seriozitatea lor- fiindcă mai există, din fericire, şi acestea, realitatea dezvăluie partea neagră şi a naturii umane, scoţând la lumină întunecimi, micimi, orgolii nemăsurate, frustrări, neadevăruri, hoţii şi multe altele, toate mult mai înspăimântătoare adesea decât cele pe care le prăvăleşte peste noi cerul de mai. Iar campania electorală pentru alegerile europarlamentare e radiografia perfectă a omenescului descătuşat, copie fidelă pe alocuri cu „bătăliile” politice trecute pentru diverse măriri sau, dimpotrivă, mergând mai departe în ceea ce te îndeamnă să te întrebi, nu doar cu uimire, ci şi cu revoltă, oare ce vremuri am ajuns să trăim ?!
Sunt puţine zile, de exemplu, de când ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a fost întrerupt, în timpul unui discurs susţinut la un miting PSD organizat la Hunedoara, de către senatorul PNL Carmen Hărău, ambii întrecându-se apoi, la microfon, în replici tăioase şi ironii, în fapt într-un circ ieftin care i-a descalificat pe amândoi. La rândul ei, anunţata organizare, la Focşani, a vreo patru mitinguri electorale de tot atâtea culori a aprins de asemenea focul acuzelor, al loviturilor sub centură, al aceluiaşi spectacol dezgustător al unei politici care nu reuşeşte să iasă din mocirlă şi dezgust după atâţia ani de democraţie şi pluralism politic. Dezbateri de idei şi doctrinare, programe coerente de dezvoltare susţinute de cei care râvnesc să reprezinte România în Parlamentul European, atacuri argumentate şi în limita regulilor de bun simţ şi a celor ale competiţiei electorale la adresa contracandidaţilor continuă să rămână mult prea departe de arsenalul competitorilor politici, aproape toţi o apă şi un pământ când vine vorba despre cum nu ar trebui de fapt să încerce să câştige voturile electoratului. Bine zice un slogan: România merită mai mult! Dar ce păcat că adevărul lui rămâne înscris doar pe afişe lipite cu prenadez pe garduri şi pe bannere cu chipuri colorate spânzurate între stâlpi, copaci sau balcoane, ori că se aude rostit cu emfază, în tăvălugul promisiunilor, peste vocile celorlalţi, pe la televizor sau urlat în pieţe publice în tradiţionalele turnee electorale! În fapt, adevărul acesta ar trebui nu numai asumat de fiecare partid în parte, ci, mai ales acoperit în fapte, din respect pentru ţara aceasta şi pentru fiecare român al cărui vot e cerşit în aceste zile! De la Bucureşti sau de la Bruxelles, niciun politician, de absolut nicio culoare, nu ar trebui să-şi permită să reducă România şi românii la voturile înghesuite în urnă spre a le aduce privilegii şi vreme bună doar pe cerul lor!