Sâmbătă, 11 mai, începând cu ora 11.00, stadionul „Ilie Oană” va găzdui partida dintre FC Petrolul Ploieşti şi Dacia Unirea Brăila, contând pentru etapa cu numărul 34 a Ligii 2 Casa Pariurilor. Un meci în care, cu siguranță, se va pune doar problema diferenței de scor cu care ploieștenii se vor impune, în condițiile în care oaspeții sunt deja retrogradați, iar efectivul folosit în ultimele etape a fost compus în majoritate din juniori, și aceia cu un nivel modest. Cele trei puncte fiind ca și bifate, toți ochii se vor îndrepta către celelalte fruntașe și eventualii pași greșiți, deși runda pare una a marilor favorite, Chindia având prima șansă bilete bîn fața Baloteștiului, iar U. Cluj primește vizita unei alte echipe aflată în cădere liberă – UTA.
Până la noi calcule privind șansele, tot mai mici, de promovare, la casa de bilete a arenei ploieştene, dar şi on-line, pe www.entertix.ro sau în magazinele partenere Entertix, au fost puse în vânzare tichetele de acces pentru confruntarea de sâmbătă.
Astfel, casa de bilete a stadionului “Ilie Oană” va fi deschisă conform următorului program:
– astăzi: între orele 09.00 – 16.30;
– vineri, 10 mai: între orele 09.00-19.30;
– sâmbătă, 11 mai: între orele 08.00 – 11.00.

Preţul biletelor este următorul:
– Peluze – 8 lei;
– Tribuna II – 12 lei;
– Tribuna I – 20 lei;
– Tribuna 0 – 25 lei;

 

Soarta conducerii, amânată

bilete c soartaDupă ce anunțase desfășurarea unei ședințe ca urmare a demisiei lui Cristi Vlad din funcția de președinte al Petrolului, ”executivul” și ”partenerul finanțator” au revenit asupra acestei întâlniri, programate marți. „Ca urmare a solicitării făcute de către membrii reprezentanţilor suporterilor – Peluza I Ilie Oană şi USP – din cadrul Asociaţilor Susţinători, întâlnirea convocată a fost reprogramată.
Astfel, alegerea prin vot a unui nou reprezentant al Asociaţilor Susţinători în Adunarea Generală a Asociaţilor, pentru înlocuirea fostului preşedinte al clubului, va avea loc în săptămâna 13.05.2019-17.05.2019” – a fost anunțul făcut de cei care conduc Petrolul, variantele vehiculate pentru ce va urma ”în birourile clubului” fiind … care mai de care: Dragoș Ferariu, Octavian Grigore, Valeriu Răchită, Silviu Crângașu, Narcis Răducan, ”Coco” Cojocaru, Marius Stan, Mihai Joița, fiind numele, mai mult sau mai puțin, realist vehiculate pentru cel care se va ocupa de destinele Petrolului.