Casa de Cultură din Plopeni anunţă publicul că, astăzi, la ora 13.30, are loc vernisajul expoziţiei intitulată “Eu…şi Plopeni, peste 20 de ani”. Vor fi expuse lucrări realizate de membrii Cercului de desen şi pictură coordonat de prof. Lucia Ghiorghe.
La Ploieşti, concert simfonic dedicat copiilor
Spectacolul “Disney”, gândit de filarmonica ploieşteană ca dar pentru copii de 1 Iunie, va avea loc vineri, 30 mai. Este vorba despre un concert care a fost reprogramat, publicul fiind invitat să-l vizioneze, de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti. La pupitrul orchestrei simfonice ploieștene se va afla dirijorul Mircea Pădurariu, cei mici, dar şi părinţii şi bunicii lor având prilejul să-i vadă şi să-i asculte pe pianista Ioana Maria Lupașcu și pe actorul Paul Niculae. Cu acest prilej va putea fi ascultată Muzică Disney pentru pian și orchestră, în care sunt incluse şi piesele “Ucenicul vrăjitor”, de Paul Dukas și Povestea micului elefant “Babar”, de Francis Poulenc.
Biletele, în valoare de 30 de lei (adulți), 20 lei (pensionari) și 10 – lei (elevi/studenți) se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii, la standul special amenajat in Cora – AFI Ploiești și online, aici: https://filarmonicaploiesti.ro/…/concert-simfonic-pentru-c…/.