N.D.
Spectacolele teatrului ploieştean continuă să primească aprecieri nu doar din partea publicului, ci şi din partea juriilor de specialitate, cu prilejul organizării unor competiţii de profil. Astfel, la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși ”Sub căciula lui Guguță” din Republica Moldova, organizat la Chișinău, spectacolul „Dragonul”, producție a secției Teatrul de Animație pentru copii și tineret Imaginario din Ploieşti, a fost distins cu premiul pentru scenografie. De asemenea, juriul de specialitate, alcătuit din personalități ale lumii teatrale, a acordat managerului Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, Mihaela Rus, Premiul pentru Management Cultural.« Dragonul » este un spectacol inspirat de măştile şi păpușile teatrului tradițional japonez Bunraku. Scenariul încearcă să amintească și să cultive în conștiința spectatorilor valorile perene ale umanității: iubirea, onoarea și loialitatea. Axat pe imagine și sunet, acest spectacol reprezintă o noutate pentru public și este o demonstrație de măiestrie a artei animației și de virtuozitate pentru păpușarii care însuflețesc personajele.
Având premiera pe data de 17 decembrie 2013, acest spectacol a participat la foarte multe festivaluri de teatru şi a fost distins, în ultimii ani, cu nenumărate premii, un exemplu fiind prezenţa la Festivalul de teatru pentru copii „Aschiuţă” de la Piteşti, în 2016, când spectacolul actorilor ploieşteni a primit Premiul pentru cea mai bună scenografie şi Premiul de interpretare, pentru arta mânuirii păpuşii.