Cinci parlamentari ai PSD au depus, la Senat, un proiect legislativ care prevede majorarea valorii nominale a tichetului de masă, de la 15.18 lei la 20 de lei, prin modificarea Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, potrivit Mediafax.
Iniţiatorii propun modificarea articolului 14 (1) din Legea nr.165/2018 privind acordarea biletelor de valoare astfel: „Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de lei de la data aplicării prevederilor prezentei legi”.
Legea în vigoare arată că „valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 15,18 lei”.
Social-democraţii care un iniţiat proiectului de lege susţin că este necesară modificarea legii, deoarece suma de 15 lei nu este suficientă pentru a cumăra o masă de prânz.
„Promovarea acestui act normativ, modificare ce constă în actualizarea valorii nominale a tichetului de masă la valoarea de 20 de lei, este determinată de valoarea actuală a unui tichet de masă de 15.18 lei (înainte de impozare) nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condiţiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 21.40 lei”, potrivit expunerii de motive.
De asemenea, social-democraţii susţin că „valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa”.
Sursa citată menţionează şi impactul social prin modificarea actului normativ şi anume acoperirea costului unei mese de prânz în timpul unei zile lucrătoare.
„Salariaţii vor avea un beneficiu extra-salarial de valoare semnificativă, cu care vor putea acoperi costul unei mese de prânz în timpul unei zile de lucru. Folosirea tichetelor de masă cu valoare nominală mai ridicată va creşte puterea de cumpărare a beneficiarilor lor în ceea ce priveşte bugetul personal pentru consumul de alimente”, potrivit sursei menţionate. Iniţiatorii precizează că „peste 2.100.000 de angajaţi, aproape jumătate din populaţia angajată, beneficiază de tichete de masă”. Proiectul a fost depus la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor