Ultima etapă disputată din eșaloanele județene a programat două derbiuri, cu locul 1 pe masă, cum se spune, în Superligă, respectiv în Liga C, seria Câmpina. lider b
La Superligă, primele două clasate, care vor merge ”braț la braț” și în Liga A, la final de sezon, dacă nu se întâmplă ceva… neprevăzut – Petrolul Băicoi și CS Brazi Negoiești – au ”dat-o la pace”, scor 2-2, în meciul direct, jucat la Băicoi, Petrolul păstrând avantajul de un punct în fața Braziului, care se apropie de revenirea în primul eșalon județean după o lungă pauză.
Schimbare de lider a fost în schimb în Liga C, seria Câmpina, Viitorul Predești și Olimpia Comarnic întâlnindu-se cu Predeștiul pe primul loc, înaintea meciului. A fost un joc care a respectat pe deplin principiile fair-play-ului, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea echipei din Comarnic, care a revenit pe prima poziție, cu un punct avans, prin golul marcat de Filote.
Partida a fost supervizată la cel mai înalt nivel de AJF Prahova, președintele Silviu Crângașu premiind ambele echipe, dar și pe observatorul Viorel Badea, prezent ”la datorie” de ziua lui onomastică!