Violeta Stoica

 

Unul dintre cei mai bogați primari de comună din județul Prahova, liberalul Alin Moldoveanu, edilul din Poiana Câmpina, a fost condamnat, recent, pentru inducerea în eroare a anchetatorilor.
Vestea a venit tocmai de la malul mării, acolo unde magistrații de la Curtea de Apel Constanța au menținut o decizie anterioară dată de Judecătoria Tulcea, prin care edilul prahovean a primit un an și patru luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii. Tocmai expresia “amânarea aplicării pedepsei”, din sentința pronunțată de către magistrații din Tulcea, pare să fie și scăparea primarului din Poiana Câmpina, care nu își va pierde fotoliul de șef al administrației locale, nefiind nici o sentință cu executare, nici o sentință cu suspendare a executării pedepsei.
De altfel, ieri, reprezentanții Instituției Prefectului au precizat că, în acest caz, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 alin. 2 lit. e din Legea privind statutul aleșilor locali, întrucât este vorba despre amânarea executării pedepsei.

În următorii doi ani, Alin Ioan Moldoveanu va avea obligația să respecte condițiile impuse de instanță, printre acestea fiind și să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune Prahova, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Pe de altă parte, primarul din Poiana Câmpina va trebui să îi plătească părții vătămate din dosar, un agent de circulație din Tulcea – Sorin Alexandru Tătaru – suma de 5.000 de lei reprezentând daune morale, la care se adaugă 1.800 de lei cheltuieli judiciare, din care 1.500 de lei suma cheltuită în faza de urmărire penală. Potrivit declarației de avere, Alin Ioan Moldoveanu deține mai multe proprietăți în localitatea tulceană Beștepe: două case de locuit, o casă de vacanță și două terenuri intravilane.

Care au fost acuzaţiile?

Dosarul în care a fost trimis în judecată Alin Moldoveanu, primarul comunei prahovene Poiana Câmpina, a avut la bază, culmea!, o plângere pe care chiar acesta a făcut-o împotriva unui echipaj de poliție din municipiul Tulcea.
Isprava a ajuns inclusiv în presa din Constanța. Potrivit jurnaliștilor de la Ziua de Constanța, edilul prahovean a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, în cursul anului 2016. “Conform rechizitoriului, în luna noiembrie 2011, inculpatul a fost surprins pe drumul Constanţa – Tulcea de un echipaj al Poliţiei Rutiere Tulcea, conducând un automobil cu viteza aproximativă de 140 de kilometri pe oră. După ce a fost tras pe dreapta, şoferul a susţinut la faţa locului că unul dintre poliţişti i-ar fi cerut suma de 20.000 de lei, pentru a scăpa de sancţiune. Mai mult decât atât, cel în cauză s-ar fi postat în mijlocul drumului şi ar fi încercat să oprească şi alţi participanţi la trafic. Pentru că nu a avut succes, inculpatul s-ar fi așezat în faţa autospecialei de poliţie în timp ce aceasta era pusă în mişcare. În acest context, inculpatul a susţinut că poliţistul care se afla la maşina autospecialei ar fi ambalat motorul maşinii şi ar fi încercat să dea cu maşina peste el, însă oamenii legii prezenţi la faţa locului au susţinut contrariul. După ce a fost sancţionat, şoferul (n.n. – Alin Moldoveanu) a formulat o reclamaţie pe numele celor trei poliţişti care formau echipajul din teren, oamenii legii fiind acuzaţi de luare de mită, tentativă de omor calificat şi deosebit de grav şi de abuz în serviciu. În urma cercetărilor specifice, atât procurorii DNA Constanţa, cât şi cei ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, au dispus clasarea plângerilor, pe motiv că faptele descrise nu există. Ulterior, unul dintre poliţiştii vizaţi de plângere (Sorin Alexandru Tătaru, o adevărată vedetă a Poliției Rutiere Tulcea) a solicitat ca inculpatul să fie cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare”. Sorin Alexandru Tătaru, polițistul-parte vătămată în dosar care va primi bani drept despăgubire morală de la primarul din Poiana Câmpina, pare să fie o adevărată vedetă locală. Acesta devenise, în anii 2011-2012, cel care îi sancționa pe toți șoferii indisciplinați în trafic, printre conducătorii auto amendați de Sorin Tătaru aflându-se fotbaliști, oameni politici și artiști.
Edilul din Poiana Câmpina nu a putut fi contactat pentru exprimarea unui punct de vedere în legătură cu acest subiect.