Petre Apostol
La finalul săptămânii trecute, la Sala Sporturilor „Walter Schadlich” din Duisburg (Germania), s-a desfăşurat a 21-a ediţie a Turneului Internaţional de Judo masculin la categoria U16. La întrecere au fost prezenţi 323 de sportivi din şase ţări (Belgia, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Germania şi România), printre concurenţii tricolori regăsindu-se şi un reprezentant de la CSM CFR CSŞ Ploieşti, anume Alexandru Petre.
Sportivul ploieştean a avut o evoluţie foarte bună, reuşind să-şi adjudece victoria la categoria de greutate 73 kg.
De asemenea, în ţară, la Sala Sporturilor din Deva, reprezentanţii grupării ploieştene au luat parte la etapa finală a Campionatelor Naţionale Şcolare de Judo, pentru juniori 2 (categoria U18), competiţie la care au participat 150 de sportivi de la 25 de cluburi din ţară.
Reprezentanţii de la CSM CFR CSŞ Ploieşti au obţinut, în total, cinci medalii, dintre care două de aur şi trei de bronz.
Titlurile naţionale din tabăra prahoveană au fost câştigate de Vladimir Grădinaru (60 kg) şi Radu Mărculescu (55 kg), în vreme ce medaliile de bronz au fost adjudecate de Andrei Cristescu (55 kg), Tudor Manu (73 kg) şi Alin Moise (66 kg).
Sportivii de la CSM CFR CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de antrenorii Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu, Doru Munteanu, Cosmin Slăveanu şi Cătălin Petre.