O gimnastă tânără şi-a încheiat cariera în agonie, după ce şi-a dislocat ambii genunchi în timpul unui exerciţiu, transmite ABC News, preluat de Mediafax. Gimnasta Samantha Cerio, care urma să-şi termine studiile universitare în luna mai, a anunţat imediat retragerea ei printr-o postare pe reţeaua socială Instagram. Echipa de la Universitatea Auburn, din care face parte Cerio, s-a adunat în jurul coechipierei lor accidentată după rutină. Samantha Cerio concura pentru Universitatea din Auburn atunci când oribilul accident a avut loc, în timpul unui concurs regional NCAA din Baton Rouge, Louisiana. Încercând un flip frontal dublu, Cerio a aterizat într-un unghi ciudat, picioarele sale îndoindu-se. Gimnasta s-a prăbuşit pe podea şi mulţimea a fost lăsată fără cuvinte, deoarece aceasta, vizibil înnebunită de durere, şi-a apucat genunchii în agonie. Cerio a fost asistată de paramedici, înainte de a fi scoasă din sală pe targă, relatează ABC News. Starea medicală a lui Cerio nu a fost încă confirmată, dar se suspectează că şi-a rupt amândouă picioarele. Printr-o postare pe Instagram, Cerio şi-a anunţat retragerea din sport după vătămarea suferită. Gimnasta le-a mulţumit membrilor echipei Universităţii din Auburn pentru că au fost mereu lângă ea şi pentru că au lăsat-o „să facă parte din ceva mult mai semnificativ decât mine”.