Florin Tănăsescu
Netrebnicule, crezi că degeaba ai stat zeci de ani legat? Că zadarnic în poștele dintr-a unora copilărie – unde se purtau convorbiri cu taxă inversă și vorbitorii erau interogaţi de centralistă (“Alo, vorbiţi?”) – stăteai stingher, cu-o sfoară priponit? Legat să nu fii furat, de parcă erai carpetă cu “Răpirea din Serai”. O, nu, ai avut păcate care nu se iartă. Iar lada de gunoi a Istoriei este a ta soartă. Nici un scuipat nu dau pe tine. Și știi de ce ? Fiindcă scuipatul îţi face bine. Prinzi viaţă. Or eu, Tableta sau frate-miu, Smartphone-ul, suntem la modă. Cu mine se răsfaţă și clasa muncitoare – de are timp – și clasa politică, în lungi dezbateri despre soarta ţării.
O, da, ea are timp.
Este și Creta prezentă la lecţia despre trecut pe care Tableta o ţine amărâtului de Creion chimic. Cu gâtul lung, martoră e și Călimara cu care au crescut vechi generaţii de elevi. Ajunși profesori, medici, ingineri sau muncitori pe șantier. Plecaţi, azi, departe, departe de ţară. Iar lângă ea, lucru altfel firesc, este Sugativa, care absoarbe nu Cerneala – lichidul ăsta, din bun simţ, stă cuminte-n Călimară, nu face, precum clasa politică, gargară pe maculata ţară – ci lacrimile celor care mor de dor. De dorul alor lor. Ăia scuipaţi precum creionul chimic și alungaţi peste hotare.
– Ce te uiţi fă, ca mâţa-n calendar?, se răstește Tableta la numita Creta. Ce ai făcut tu, mă rog frumos, pentru ţara asta? Ai chinuit generaţii de copii cu mâzgăleala de pe tablă. Cu împărţiri și-nmulţiri, cu minciuni de genul “Nimic pentru tine, totul pentru toţi”. Or, azi se zice “Totul pentru hoţi !”. Și-aveai drept aghiotant numitul Burete, care ștergea erorile gramaticale, care, vezi tu, sunt iar la modă.
Cretă, cu nume de Insulă pe care se răsfaţă a neamului elită – dacă nervii mă apucă, eu pot da chiar delete ţării. “ De la stânga la dreapta, de sus în jos !”, cum făcea Buretele pufos. Dar știi de ce încă n-o fac? Fiindcă mai sunt unele lucruri de furat, păduri de defrișat, căi ferate sau aeriene (vezi Taromul) de privatizat.Auzi, tu în oglinda atârnată-n tindă te-ai uitat ? Știi cu ce semeni ? Cu un drog. Lași în urmă dâră de praf alb. Pe vremuri, se zicea așa: “Religia este opiumul popoarelor”. Acum, drogul e Creta.
Creionul chimic, legat și mic, așa cum l-am pomenit cu toţii, scuipat și blestemat, glăsuiește cu amărăciune: “Am făcut și lucruri bune. Am trasat linia scândurii rafturilor de la bibiloteci în care stăteau cuminţi și Arghezi, și Vianu, Karl May, Ernesto Sabato, Truman Capote. Toate “bepeturile” unor generaţii.
– Ce vorbești, mă ? Cui îi mai trebuie carte acum ? Auzi la el, Truman Capote ! Dau căutare pe Google și ce titlu citesc al autorului ăsta, de care-mi pomenești: “Alte galsuri, alte încăperi”. Eu știu mai multe locuri de plăceri – cărora Truman ăsta al tău le zice încăperi: a Senatului și alta a Deputaţilor. Firește, pot enumera consilii judeţene, primării, altele asemenea, da’ nu-mi pierd eu acum vremea cu prostii. Și cu proștii care mai cred în vremuri normale. Ăștia sunt buni doar de târât prin tribunale.
La tribunal ajunge și amărâtul de Creion chimic. E acuzat de crime ce niciodată nu se vor prescrie: că a fost complice la vremurile de-altădată. Că odată a făcut-o lată și a vrut să evadeze din incinta poștei, unde a stat legat o viaţă. Iar procurorii, judecătorii și – culmea – chiar și avocatul nu-l apără, ci-l scuipă. Creionul chimic moare. Creta – de Insulă vorbim – scapă cu faţa curată. Acolo se răsfaţă aleșii ţării.
Doar Călimara, pe furiș, vărsa o lacrimă albastră peste ţară.
