Petrosport Ploieşti – CFR Cluj 0-1 (0-0)
Marcel Marin
În prezenţa a aproximativ 200 de spectatori printre care si antrenorii federali, Valentin Sinescu si Mihai Ianovschi, pe Stadionul „Petrolul Teleajen”, Petrosport Ploieşti a primit, ieri, vizita echipei CFR Cluj, în manşa tur a semifinalei din Cupa României U19. Echipa CFR Cluj, o formaţie solidă, cu 8 jucători peste 1.80 m, dar şi cu mulţi fotbalişti rapizi pe ambele benzi, a câştigat, concretizând una dintre numeroasele ocazii create, multe dintre acestea apărate de Bălbărău, care a realizat, de altfel, o partidă bună, cu excepţia respingerii balonului în faţă, la gol.
Faza unicului gol al partidei a fost creată de E. Dat, care a fost faultat la 25 de metri. Tot el a executat lovitura liberă directă, portarul Bălbărău a boxat în față, iar căpitanul oaspeţilor, R. Ispas, a înscris cu capul de la 12 metri, la semi-înălţime.
Clujenii au avut, în partea a doua, şi două ocazii mari, în care au lovit, însă, bara laterală: în stânga, în min. 64, prin A. Fica – lovitură cu capul la o centrare de pe dreapta a lui Joca, şi în min. 73, prin noul intrat B. Minteuan, fiul lui Alin, din interiorul careului.
Ploieştenii au avut şi ei o bară laterală, în dreapta, prin Niţescu, în min. 82, dar şi în min. 85, când portarul clujean şi-a salvat echipa, după execuţia gazdelor din lovitură liberă directă de la 25 m.
De asemenea, Petrosport a mai irosit o şansă mare de a egala şi în min. 65, Stancu şutând, de la 16 metri, pe lângă stâlpul drept al buturilor clujene.
Petrosport a jucat in următoarea formulă: Bălbărău – Amariei, F. Nicolae, Rîndașu, Badiu (57 M. Petre) –Fieraru (61 V. Popescu), Buturugă, M.Nițescu (cpt.), Drăgoi – D. Dumitru, A.Stancu(75 M. Goruneanu). Antrenor: Iulian Cojocaru.
Partida a fost condusă de o brigadă de arbitri din Bucureşti, Nicolae Breoi, la centru, asistat de George Turcu şi Marius Bărbulescu. Returul este programat peste două săptămâni, la Cluj.