• Trofeul Sinaia – a cincea etapă a sezonului
Petre Apostol
În acest final de săptămână, la Râşnov, se va da startul unei noi ediţii a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, competiţie organizată de Federaţia Română de Automobilism Sportiv. Ca în fiecare an, de peste un deceniu, oraşul Sinaia va găzdui o etapă din cadrul campionatului.
Trofeul Sinaia va reprezenta cea de-a cincea etapă a competiţiei, care este programată în perioada 20-21 iulie. În acest sezon, campionatul cuprinde nouă etape, astfel: Râşnov (6-7 aprilie), Cheile Grădiştei (18-19 mai), Poiana Braşov (8-9 iunie), Reşiţa (29-30 iunie), Sinaia (20-21 iulie), Mediaş (3-4 august), Rânca (21 august-1 septembrie), Câmpulung Muscel (21-22 septembrie), Poiana Braşov (12-13 octombrie).
La startul primei etape din campionat sunt înscrişi 95 de piloţi, fiind de remarcat revenirea în competiţie a fostului campion Lucien Hora, care va concura cu binecunoscutul său monopost Lola B99/50. Tot cu un monopost, Tatuus, va evolua în acest sezon şi campionul en-titre, Andrei Dumitrescu, în vreme ce vicecampionul Lucian Răduţ, câştigătorul etapei de la Sinaia de anul trecut, se aliniază la start tot la volanul unui Mitsubishi Lancer.
O noutate în campionat o reprezintă prezenţa în concurs, în premieră, a unei maşini electrice, anume Volkswagen e-Golf, pilotat de Sorin Ghişoi.