Fostul europarlamentar PDL Petru Luhan a fost trimis marţi în judecată de procurorii anticorupţie pentru deconturi de peste 50.000 de euro pe care le-a făcut la Parlamentul European, pentru care a oferit documente false, transmite DNA într-un comunicat remis marţi MEDIAFAX:
Petru Constantin Luhan, fost membru în Parlamentul European, este acuzat de procurorii DNA de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente false, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, transmite DNA.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 17 martie 2010 – 6 martie 2012, Petru Constantin Luhan, în calitatea menţionată mai sus, cu rea-credinţă, a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.
La cererile respective, Luhan a ataşat mai multe documente justificative, adică facturi fiscale, chitanţe, bonuri de combustibil false, prin care şi-a supraevaluat costurile unor bilete de avion şi s-au atestat deplasări cu autoturismul între localitatea sa de domiciliu şi Strasbourg sau Bruxelles, deplasări care, în realitate, erau efectuate cu avionul. În urma acestor deconturi, Luhan a obţinut de la Parlamentul European 50.368 euro, spun procurorii DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.