Petre Apostol

Miercuri, în Campionatul Naţional de Handbal la junioare III, a avut loc o etapă intermediară, cea de-a şaptea din faza a doua. În Grupa „Valoare” 2, cele două echipe prahovene calificate, CSM Ploieşti şi HC Activ CSO Plopeni, au evoluat în deplasare.
CSM Ploieşti a jucat pe terenul ultimei clasate a grupei, CSŞ Târgovişte, elevele antrenorului Robert Comendant reuşind să se impună într-un meci în care defensivele au fost parcă în vacanţă! Echipa ploieşteană a câştigat duelul cu scorul de 50-45, după ce, la pauză, tabela indica un rezultat de egalitate, scor 25-25.
Pentru CSM Ploieşti a reprezentat cea de-a treia victorie din grupă, avansând pe locul al treilea în ierarhie.
Cele două formaţii au evoluat în următoarea formulă:
CSŞ Târgoviște: Mihălăchioiu – Marin 13, Stan 8, Vlad 7, Zidăroiu 6, Răcaru 4, Chircă 3, Stîngă 3, Grozoiu 1, Margalina, Dumitrache. Antrenor: M. Apostol.
CSM Ploiești: Neagu, Voicilă – Profirescu 16, Grădișteanu 11, Burtea 9, Gheorghe 5, Manolache 4, Iordache 2, Popescu 2, Lăcușteanu 1, Podărescu, Toma. Antrenor: R. Comendant.
Cealaltă formaţie prahoveană din grupă, HC Activ CSO Plopeni, a jucat pe terenul echipei clasate pe locul secund, care câştigase cinci dintre precedentele şase partide disputate – CS Sporting Ghimbav. Echipa antrenată de Adina Panaite şi Cristina Smarandache nu s-a ridicat la nivelul gazdelor, gruparea din Ghimbav impunându-se clar, scor 37-29 (19-12). De menţionat că Sporting o are ca antrenoare pe fosta internaţională a României, prezentă pentru scurt timp şi la CSM Ploieşti, Mihaela Tivadar.
Pentru HC Activ CSO Plopeni a reprezentat cea de-a cincea înfrângere din campionat, coborând pe locul al patrulea în ierarhie.
Cele două echipe au evoluat în următoarea formulă:
Ghimbav: Demeter, Luțea, A. Florea – Grigore 13, L. Florea 9, Gînju 5, Bârlă 3, Mincu 2, Vălean 2, Lipoveanu 1, Drăgușin 1, Savin 1, Pivoda, Mogoș, Toma, Scînteie. Antrenor: M. Tivadar.
Plopeni: Niță – Moga 9, D. Vasile 6, Drăghici 5, Dițu 4, Popescu 2, Grigore 1, M. Vasile 1, Roșca 1, Neacșu, Ianculescu, Șelaru, Zidaru, Voicilă. Antrenor: Antrenoare: A. Panaite, C. Smarandache.
În celălalt meci al etapei, lidera ierarhiei, CSM Bucureşti, şi-a menţinut linia de clasament impecabilă, obţinând cea de-a şaptea victorie din tot atâtea partide disputate, învingând, în deplasare, pe penultima clasată, CSŞ 2 Bucureşti, scor 50-17 (26-10).