F. T.
Se fac aproape două săptămâni de când polițiștilor rutieri parcă li s-a pus “pata” pe bicicliști ! Nu de alta, dar dacă nu se aleg măcar trei bicicliști cu câte o amendă într-o zi recuperează agenții rutieri timpul ( și amenda) a doua zi, când sunt sancționați șase bicicliști…
Dar, ce-i drept și nu-i păcat, pe bună dreptate sunt date și amenzile astea.
De exemplu, numai miercuri, 24 aprilie, în urma unei acțiuni rutiere organizate la nivel de județ au fost sancționați – cu avertisment sau amendă – nici mai mult nici mai puțini de 90 de oameni care pedalează ! Da, ați citit bine: 90 !
În plus, 14 dintre aceștia au fost depistați sub infuența alcoolului și, pe cale de consecință, au fost amendați, fiecare, cu câte 870 de lei.
Și când te gândești că acțiuni de acest gen vor mai fi, mai că-ți vine să regreți faptul că nu ești șofer. Mai că-ți vine, fiindcă nici așa nu e bine…
Nu e bine fiindcă, noapte trecută, polițiștii Serviciului Rutier Prahova au desfășurat, pe DN1 și DN 1 B, o acțiune pentru verificarea transportatorilor de marfă. Au fost aplicate peste 20 de sancțiuni contravenționale.
Așadar, cel mai sănătos pare a fi să te deplasezi “per pedes”. Deși, și în astfel de ipostaze există riscuri: dacă traversezi prin locuri nemarcate cu „zebră” sau când semaforul este roșu, ce primești ? Premiul pentru cel mai bun maratonist ?
Nu, amendă !