Violeta Stoica

Un control derulat în miez de noapte la Spitalul Județean de Urgență Ploiești de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a scos la iveală, din nou, nereguli la cea mai mare unitate medicală din Prahova.
Verificările făcute de ministrul de resort la Unitatea de Primiri Urgențe și la secții din acest spital au generat, pe site-urile de socializare, o adevărată avalanșă de reacții pro și contra acestui control al Sorinei Pintea, despre care se știe că a venit ca un răspuns la reclamațiile primite la minister.
Concluziile au fost destul de aspre, în condițiile în care Consiliul Județean Prahova a alocat fonduri importante pentru modernizarea tuturor secțiilor aflate în locația Nord – Găgeni a Spitalului Județean de Urgență Ploiești. Chiar Sorina Pintea a declarat că inclusiv pe secțiile nou renovate s-au găsit nereguli, curățenia lăsând de dorit. Lipsa medicilor din Unitatea de Primiri Urgențe, în condițiile în care din 24 de posturi existente în organigramă sunt ocupate doar opt, lipsa unei informări prompte a aparținătorilor în legătură cu starea pacienților ajunși în UPU au fost, de asemenea, printre problemele apărute în timpul controlului din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, i-a convocat în ședință pe șefii Spitalului Județean, care sunt obligați să rezolve problemele în cel mai scurt timp.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, a venit rândul Spitalului Județean de Urgență Ploiești să fie controlat, ca urmare a plângerilor înregistrate la Ministerul Sănătății. Sorina Pintea în persoană a descins la miez de noapte la Unitatea de Primiri Urgențe a celui mai mare spital din Prahova. Aceasta a fost însoțită de președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, în timpul controlului inopinat care a dezvăluit că, în ciuda finanțării suplimentare din partea autorității județene care are în administrare spitalul, mai există lucruri de rezolvat, în special pe partea de întreținere a curățeniei și de îngrijire a bolnavilor.
Tocmai de aceea, una dintre măsurile solicitate de ministrul Sănătății, după verificările de la Ploiești, a fost ca Direcția de Sănătate Publică Prahova să facă un control amănunțit la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Și directorul de îngrijiri al unității medicale, Manuela Dobre, a intrat în vizorul șefei de la Sănătate, care a cerut schimbarea acesteia din funcție, ca urmare a problemelor descoperite pe partea de îngrijiri și curățenie.
Sâmbătă, după ședința ordinară a Consiliului Județean Prahova, președintele Bogdan Toader a convocat conducerea Spitalului Județean de Urgență Ploiești. De altfel, și șeful administrației județene și-a arătat nemulțumirea față de ceea ce a scos la iveală controlul făcut de ministrul Sănătății.

• Bogdan Toader: “Cei vinovaţi de apariţia unor situaţii similare vor trebui să plătească imediat cu funcţia!”

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a precizat, în legătură cu verificările de la Spitalul Județean: “Controlul inopinat efectuat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de către ministrul Sănătății, doamna Sorina Pintea, a scos la iveală unele abateri de la norme în zona Unității de Primiri Urgențe, dar și pe secțiile vizitate.
Sunt profund dezamăgit de faptul că – în ciuda alocărilor financiare considerabile de la bugetul județului, în scopul îmbunătățirii condițiilor din acest spital – mai există probleme legate de modul în care se întreține curățenia în unitatea medicală cu cea mai mare adresabilitate din Prahova.
Am sesizat, împreună cu doamna ministru Sorina Pintea, deficiențe legate atât de asigurarea curățeniei în incinta spitalului, cât și de modul în care sunt folosite materialele sanitare. O altă problemă întâmpinată a fost aceea că, în timpul controlului, existau aparținători în sala de așteptare de la Unitatea de Primiri Urgențe care nu fuseseră informați de circa trei ore despre starea pacientului care fusese programat pentru un examen imagistic la computer tomograf. Acesta este un aspect care trebuie rezolvat de urgență, fie prin asigurarea unei comunicări directe cu familiile pacienților care așteaptă vești despre bolnavi, fie prin intermediul unui sistem electronic de informare. Pe de altă parte, există și problema lipsei de personal din Unitatea de Primiri Urgențe, având în vedere că, dintre cele 24 de posturi existente, doar opt sunt ocupate în această zonă fierbinte a Spitalului Județean, fapt care îngreunează activitatea pe acest sector.
Pentru a găsi soluții la aceste probleme, am convocat, în această dimineață (n.n. – sâmbătă), conducerea spitalului. Le-am solicitat celor prezenți, managerul Marius Niculescu, directorul medical – Florin Pușcariu, directorul de îngrijiri – Manuela Dobre (pentru care doamna ministru Sorina Pintea a solicitat schimbarea din funcție), directorul Direcției de Sănătate Publică – Ioana Loghin, să ia măsuri pentru a rezolva problemele constatate.
Îi asigur pe prahoveni că voi urmări îndeaproape măsurile care vor fi luate de urgență în cadrul acestui spital.
Controalele inopinate vor continua, iar cei vinovați de apariția unor situații similare celor constatate în noaptea de vineri spre sâmbătă vor trebui să plătească imediat cu funcția!”.

• Adrian Dobre a găsit prilejul pentru atacuri politice

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a găsit momentul propice pentru atacuri politice la adresa șefului administrației prahovene, Bogdan Toader. Acesta a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care a aprins din nou focul divergențelor și a agitat spiritele… atitudinilor politice.
“Dragi ploieșteni, iată de ce avem nevoie de un Spital Municipal de Urgență!
Sorina Pintea (PSD) l-a “desfiinţat” pe şeful CJ Prahova, Bogdan Toader, din cauza mizeriei de la Spitalul Judeţean. Până şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, s-a îngrozit când a văzut incompetenţa managerială de la Spitalul Judeţean, aflat în administrarea Consiliului Județean, condus de PSD-istul Bogdan Toader.
Culmea e că aceste constatări dramatice ale ministrului Pintea vin la doar câteva zile după ce majoritatea toxică PSD – ALDE din Consiliul Local, în frunte cu Botez și Pană, a refuzat, încă o dată, preluarea terenului de la MApN, unde putem construi un Spital Municipal de Urgenţă şi un Centru de radioterapie profundă.
Pentru ca ploieştenii să beneficieze de servicii medicale de bună calitate, soluţia rămâne cea pe care am oferit-o eu: Spital Municipal de Urgenţă. Le cer consilierilor locali să uite de jocurile politice şi de ordinele venite de la partid, să dea dovadă de responsabilitate pe acest subiect şi, la următoarea şedinţă, să aprobe proiectul pe care ploieştenii îl doresc”.