Petre Apostol

La începutul acestei săptămâni, la Stadionul „Arcul de Triumf” din Bucureşti, a avut loc o şedinţă din cadrul Forumului Antrenorilor de rugby din zona Muntenia, la care au luat parte 55 de jucători născuţi în anul 2004 şi 20 de antrenori de la cluburi din respectiva regiunea a ţării. Printre obiectivele evenimentului s-a numărat şi formarea lotului lărgit al Selecţionatei Muntenia a sportivilor născuţi în anul 2004.
Au participat reprezentanţi şi de la CS Aurora Băicoi, alături de colegi de la Săcele, Cristian, Râşnov şi Bucureşti. Temele antrenamentului comun realizat au fost pasa şi recepţia, iar la finalul acţiunii s-au desfăşurat patru meciuri-şcoală, la care au participat toţi sportivii prezenţi.cinci jucator 2i
În urma antrenamentului comun şi a meciurilor, antrenorii Selecţionatei Muntenia 2004, Laurenţiu Paxaman, Antonio Dumitru, Daniel Nainer (de la CS Aurora Băicoi) şi Mihai Puia, au ales dintre sportivii prezenţi un lot lărgit de 32 de jucători pentru a lua parte la o nouă acţiune. De menţionat, totuşi, că toţi sportivii prezenţi vor fi monitorizaţi în continuare de stafful tehnic.
Printre cei 32 de jucători selecţionaţi se regăsesc şi cinci sportivi de la clubul din Băicoi, anume Bogdan Adrian, Iosif Mihai Raul, Răduţă Mario, Filip Mihai Alexandru, Moise Buliga Antonio.
Aceştia vor fi prezenţi, săptămâna viitoare, pe 15 aprilie, tot la Stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală, la o a doua etapă a selecţiei, accentul urmând să fie pus pe teste fizice şi îndemânare. Dintre sportivii care vor participa vor fi aleşi 22 de jucători, care vor alcătui Selecţionata Muntenia 2004, urmând să ia parte, în perioada 22-27 aprilie, la primul stagiu de pregătire al respectivei reprezentative, organizat la Complexul Sportiv Studenţesc Tei din Bucureşti.
Cei 32 de sportivi selecţionaţi după primul trial sunt următorii:
CS Aurora Băicoi: Bogdan Adrian, Iosif Mihai Raul, Răduţă Mario, Filip Mihai Alexandru, Moise Buliga Antonio;
CS Rugby Săcele: Bencze Andrei, Bălan Rafael;
CSOV Pantelimon: Ion Călin Mihail, Neagu Daniel, Petrescu Florin Antonio;
RC Griviţa: Cîrlescu Andrei, Enache Ştefan Daniel;
CNAV-Dinamo: Florea Mihai, Sitaru Ştefan;
CT Dinicu Golescu: Istrate Marius;
CSA Steaua: Toma Cristian, Vîlcu Eduard;
CSM Bucureşti: Bodo Ştefan Alexandru, Constantin Marian Laurenţiu, Nicolae Alexandru, Gheorghe Ioan Darius;
ACS Flamingo: Grădilă Mihai Gabriel, Cutaru Vlad, Moise Mihai Alexandru, Titrade Roberto Cristian;
RC Antonio Jr.: Stan Mario, Iordache Cosmin Alexandru, Schindea Cătălin, Cojocariu Ştefan, Păun Florin Valentin, Paladoiu Sabin Valentin, Cezăratu Cătălin Gimi.

Prima înfrângere, la U15
Echipa de la CS Aurora Băicoi din Divizia Naţională de Juniori U15 a suferit prima înfrângere din acest sezon, după patru victorii din patru partide disputate. După ce, în primul meci oficial din 2019, au câştigat restanţa din tur din duelul cu cealaltă formaţie cu victorii pe linie din Regiunea Muntenia, RC Antonio Jr., menţinându-se în fruntea ierarhiei, prahovenii au pierdut, surprinzător, în debutul returului, pe terenul penultimei clasate, ACS Flamingo.
CS Aurora Băicoi a cedat cu scorul de 15-16, ambele echipe reuşind câte două eseuri fiecare, doar prahovenii transformând unul dintre acestea. Însă, gazdele au marcat şi din două lovituri de pedeapsă, gruparea prahoveană având doar o lovitură de pedeapsă transformată.
Astfel, ţinând cont de faptul că RC Antonio Jr. a câştigat meciul cu LPS Constanţa, din deplasare, scor 42-5, CS Aurora Băicoi a pierdut prima poziţie a clasamentului în favoarea echipei din Bucureşti, care are acum un punct avantaj faţă de prahoveni.
În etapa următoare, CS Aurora Băicoi va evolua pe teren propriu, duminică, 14 aprilie, de la ora 14:00, în compania formaţiei LPS Constanţa.

Clasament
1.AS RC Antonio Jr. 5 4 0 1 194-61 21p (5p bonus)
2.CS Aurora Băicoi 5 4 0 1 218-48 20p (4p)
3.LPS Constanţa 5 2 0 3 51-159 8p (0p)
4.ACS Flamingo 5 1 0 4 60-154 6p (2p)
5.ACSOV Pantelimon 4 1 0 3 43-144 5p (1p)