Petre Apostol

După șapte înfrângeri din șapte meciuri disputate în 2019, jucătoarea prahoveană de tenis Ana Bogdan evoluează, în această săptămână, la turneul WTA de la Bogota, din Columbia, de categorie „International”, care se desfășoară pe zgură și este dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Sportiva de 26 de ani din Sinaia a coborât peste zece poziții în clasamentul mondial, ajungând sub locul 120, după ce a ratat, săptămâna trecută, să-și apere punctele obținute la ediția din 2018 a turneului de la Monterrey, din Mexic, când se oprise în semifinale. Ana Bogdan a cedat, săptămâna trecută, în primul tur, în duelul cu elvețianca Stephanie Voegele, scor 6-7 (4), 2-6.
Jucătoarea prahoveană va încerca, în această seară, să oprească seria negativă din debutul de an, la un turneu la care, în 2018, ajungea, de asemenea, până în semifinale. Aceasta urmează să se confrunte, în primul tur al turneului de la Bogota, cu o sportivă din Kazahstan – Zarina Diyas, pe care nu a mai întâlnit-o până acum în circuitul mondial profesionist.
Diyas a fost, de asemenea, prezentă, săptămâna trecută, la turneul de la Monterrey, ajungând, însă, în optimile de finală, avansând până la granița Topului 100 mondial. Sportiva kazahă, în vârstă de 25 de ani și care are un turneu WTA câștigat în carieră, încearcă să revină la nivelul arătat în urmă cu patru ani, când ataca Topul 30 WTA, ocupând locul 31 mondial.
Partida dintre Ana Bogdan și Zarina Diyas este programată în această seară, în jurul ore 18:00, conform fusului orar din România. Câștigătoarea se va confrunta, în turul secund, cu învingătoarea dintre cea de-a șaptea favorită a turneului, iberica Sara Sorribes-Tormo, și americanca Christina McHale.