Ucraina s-a retras de la ediţia de anul acesta a Eurovision, după ce procesul de selecţie naţională a fost afectat de tensiuni politice, pe fondul conflictului cu Rusia, potrivit bbc.com, preluat de Mediafax.
Câştigătoarea selecţiei naţionale organizate în Ucraina pentru ediţia de anul acesta a concursului Eurovision, cântăreaţa Maruv, a anunţat că nu va mai participa la competiţia muzicală, acuzând organizatorii de cenzură şi spunând că nu vrea să devină „o unealtă politică”. Pe 23 februarie, cântăreaţa Maruv a fost aleasă să reprezinte Ucraina la Eurovision 2019, cu piesa „Siren Song”.
Însă organizatorul selecţiei naţionale, televiziunea de stat UA:PBC, a decis să renunţe la artistă, pe fondul conflictului cu Rusia. Mai precis, artista în vârstă de 27 de ani, pe numele real Anna Korsun, a primit un termen de 24 de ore pentru a semna un contract prin care era împiedicată temporar să susţină concerte în Rusia.
Cântăreaţa, care spune că era pregătită să îşi anuleze un turneu programat în Rusia, a refuzat în cele din urmă să semneze contractul cu televiziunea, vorbind despre „cenzură”.
„Sunt cetăţean al Ucrainei, îmi plătesc taxele şi iubesc sincer Ucraina”, a scris aceasta într-un mesaj publicat pe contul său de pe reţeaua de socializare online Facebook. „Dar nu sunt pregătită să transform participarea mea în competiţie în campanie de promovare pentru politicienii noştri. Sunt muzician şi nu un liliac pe scena politică”, a mai scris aceasta.
„Cântăreţul care reprezintă Ucraina este şi un ambasador cultural al Ucrainei şi nu livrează doar muzică, ci prezintă şi opinia Ucrainei în lume”, se arata în comunicatul televiziunii UA:PBC. Poziţia televiziunii a fost sprijinită şi de ministrul ucrainean al Culturii, care a spus că doar „patrioţii care îşi dau seama de responsabilităţile lor” ar trebui să participe la Eurovision.
Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala pe 18 mai. La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România s-au mai înscris 41 de ţări: Albania, Armenia, Austria, Australia, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Macedonia, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina şi Marea Britanie.
Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, cu piesa „Toy”.