Adminstraţia de la Ankara va discuta cu reprezentanţii Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în ceea ce priveşte dorinţa Statelor Unite de a recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Înălţimilor Golan, a transmis preşedintele turc Tayyip Erdogan, citat de Reuters, potrivit Mediafax.
Într-un interviu pentru televiziunea turcă TGRRT Haber, Tayyip Erdogan a anunţat că decizia preşedintelui american Donald Trump este un „cadou” pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor din Israel.
Preşedintele turc a transmis vineri că nu poate accepta legitimizarea ocupării Înălţimilor Golan.
Preşedintele american Donald Trump urmează să semneze decretul de recunoaştere a suveranităţii Israelului asupra Înălţimilor Golan, în cadrul vizitei prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu la Casa Albă, a transmis ministrul de Externe al Israelului.
Preşedintele american Donald Trump a declarat că este timpul să sprijine suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan, teritoriu sirian ocupat de Israel în urma războiului din Orientul Mijlociu din 1967.
Rusia, Turcia, Siria şi Uniunea Europeană şi-au exprimat dezacordul cu privire la declaraţiile preşedintelui american. Organizaţia Naţiunilor Unite consideră Înălţimile Golan teritoriu ocupat.