F. T.
Este clar: în ritmul în care se propagă flăcările în judeţ – ne referim aici la arderile de vegetaţie uscată – Prahova are toate şansele să urce în clasamentul nedorit al suprafeţei de teren pârjolite, de pe locul II la nivel naţional, pe I… Nu de alta, dar în contextul în care, anul trecut, judeţul nostru a ocupat locul doi după Capitală în ceea ce priveşte numărul de hectare de teren arse, la modul în care inconştiența şi neglijenţa unora în ignorarea unor minime reguli de protecţie împotriva incendiilor – neasiguarea zonei, nedelimitarea şi nesăparea şanţurilor perimetrului în care se dă foc răgăliilor etc – fac casă bună cu alarmarea zecilor de autospeciale şi mobilizarea sutelor de pompieri din cadrul ISU Prahova, pentru stingerea incendiilor, locul întâi pe podium este aproape asigurat! Am amintit şi în luna februarie că se va bate recordul în materie din cauza frecvenței unor astfel de arderi. A atras atenţia şi Instituţia Prefectului vizavi de acest aspect, sfătuindu-i pe prahoveni să fie mai atenţi atunci când se apucă de efectuarea curăţeniei de primăvară. Fără efect, însă, în contextul în care, potrivit unui comunicat de presă al ISU Prahova, în intervalul 28 februarie – 2 martie a.c., pompierii militari prahoveni au acționat pentru localizarea a 26 de incendii la Valea Călugărească, Chiţorani, Ploieşti, Pleaşa, Bărcăneşti, Poienarii Burchii, Scorţeni, Dumbrăveşti, Lipăneşti, Breaza, Jugureni, Urlaţi, Apostolache, Salcia şi… Şi ne-am plictisit să enumerăm toate localităţile din judeţ. Mai puţin s-au plictisit pompierii militari care, odată alarma dată, aceştia se urcă în autospeciale şi pe-aici ţi-e drumul! Adică spre „acolo unde arde”. „Incendiile au izbucnit, cel mai probabil din cauza utilizării focului în spaţii deschise, fără respectarea normelor de apărare”, se precizează, elegant, într-un comunicat de presă al pompierilor prahoveni. Elegant fiindcă noi revenim la ceea ce aminteam mai sus: să dai foc la mirişte când bate vântul iar după aceea să pleci acasă, înseamnă: „După mine, potopul”. Sau pârjolul. Fiindcă, nu-i aşa, are cine să vină în urma noastră: pompierii. Să amintim, cu titlu exemplificativ, că la sfârșitul lunii, la Jugureni, un incendiu violent a mistuit 60 de hectare de vegetaţie uscată, iar pompierii militari au acţionat aproximativ cinci ore (!!!) pentru a-l stinge şi a împiedica propagarea flăcărilor la locuinţele cetăţenilor. Iar în localitatea Păcureţi a izbucnit un incendiu de vegetație uscată care a suprins și un bărbat în vârstă de 76 de ani.