Românii pot subscrie pentru patru noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, informează Ministerul Finanţelor Publice printr-un comunicat remis AGERPRES. Titlurile au scadenţe la 1, 2, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% şi, respectiv, 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile de stat pot fi cumpărate până pe 22 martie 2019 de la unităţile operative ale Trezoreriei Statului, până pe 21 martie 2019 prin reţeaua de oficii poştale ale Companiei Naţionale Poşta Română, din mediul urban, iar până pe 20 martie 2019 din mediul rural. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.
Potrivit Ministerului Finanţelor, emiterea titlurilor de stat pentru populaţie va continua pe parcursul anului 2019 iar în fiecare lună perioada de subscriere va fi de trei săptămâni. Maturităţile vor fi stabilite în funcţie de interesul manifestat de investitori. Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat recent că la emisiunea de titluri de stat din ianuarie 11.000 de deponenţi au realizat subscrieri de aproximativ 700 de milioane de lei.