Petre Apostol
Echipa de rugby U16 de la CS Aurora Băicoi a disputat, la finalul săptămânii trecute, primul meci oficial din 2019, evoluând în restanța din turul Diviziei Naționale de Juniori, cu Clubul Sportiv Parohial „Ștefan cel Mare și Sfânt” București.
Grupare unică în „peisajul” sportiv românesc, reprezentând singurul club sportiv organizat pe lângă o biserică, CSP „Ștefan cel Mare și Sfânt” nu a evoluat în prima parte a campionatului, urmând să joace meciurile restante în paralel cu partidele din retur.
În meciul disputat sâmbătă, la Băicoi, CS Aurora a „susținut”, practic, un recital de eseuri, impunându-se, în final, cu scorul de 98-0. Prahovenii au înscris 16 eseuri, dintre care doar nouă transformate.
Astfel, echipa din Băicoi a bifat a treia victorie din competiție, avansând pe locul al patrulea în clasamentul Regiunii Muntenia.
În primul meci din retur, Aurora Băicoi va întâlni tot echipa de la Clubul Sportiv Parohial „Ștefan cel Mare și Sfânt”, duminică, 31 martie, pe stadionul „Aurora”, de la ora 12:00.
Clasament
1 CSA Steaua 7 7 0 0 248-37 33(5)
2 LPS Constanța 6 5 0 1 222-34 25(5)
3 ACSOV Pantelimon 6 3 0 3 104-91 15(3)
4 CS Aurora Băicoi 7 3 0 4 149-170 14(2)
5 CNAV- CS Dinamo 6 3 0 3 95-82 13(1)
6 C.T.Dinicu Golescu 6 2 0 4 83-157 10(2)
7 CSM București 6 0 0 6 30-257 0(0)
8 Clubul Sportiv Parohial 2 0 0 2 0-103 -1(0)
* În paranteză, sunt trecute punctele bonus obținute.
**CS Parohial „Ștefan cel Mare și Sfânt” a fost depunctat pentru o neprezentare.