Luiza Rădulescu Pintilie

În anul şcolar 2013-2014, era lansat, la nivel judeţean, la Şcoala Gimnazială Centrală Câmpina, proiectul pilot „Şcoala siguranţei Tedi”, extins ulterior, datorită răspunsului pozitiv primit din partea elevilor şi a cadrelor didactice, la nivel naţional. Anul acesta, la programul iniţiat de către Maspex România- prin brandul Tedi, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne- prin Poliţia Română participă peste 41.000 de elevi de clasa I din întreaga ţară, scopul fiind ca aceştia să fie ajutaţi, în mod creativ, să 13-dconştientizeze pericolele care îi înconjoară, să înveţe cum să le evite şi cum să le gestioneze. Interesant este că, în urmă cu puţine zile, îndrăgita mascotă Tedi s-a întors în şcoala câmpineană din care şi-a început drumul, pentru o întâlnire cu elevii din cele trei clase I care funcţionează în această instituţie de învăţământ prahoveană. Între aceştia s-au regăsit elevi pregătiţi de învăţătoarea Laura Iordache, care au câştigat, la începutul acestui an, locul I la un concurs organizat în cadrul campaniei. De altfel, toţi participanţii au primit cu entuziasm vizita personajului amintit şi cu interes lecţia „predată” de comisarul Marian Popescu, din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, care le-a vorbit , pe înţelesul lor, despre recunoaşterea manifestărilor de tip bullying (definit ca fiind un comportament ostil/de excludere și de luare în derâdere a cuiva, de umilire, de intimidare, de terorizare, de brutalizare), despre importanţa relaţiilor de prietenie şi de colegialitate şi despre rezolvarea nonviolentă a situaţiilor conflictuale.