Cu titlu de noutate, se va acorda sprijin guvernamental şi celor care cultivă usturoi!

N.Dumitrescu

Cu siguranţă, nu este prahovean care să nu fi cumpărat roşii care, deşi aveau conturul perfect, ca şi când păreau desenate, aveau un gust ce părea a fi mai degrabă din plastic, și la fel usturoiul, frumos ca aspect, dar made in China! Plecând de la aceste aspecte negative, criticate mai ales de către cei care încă mai păstrează în minte gustul legumelor de pe vremea copilăriei, dar mai ales în ideea promovării produselor româneşti, Ministerul Agriculturii a anunţat că şi în acest an vor putea fi găsite în pieţe, inclusiv în cele din Prahova, roşii crescute şi coapte în solariile celor care vor primi sprijin guvernamental special pentru aceste producţii. Este al treilea an consectiv când, la nivel naţional, se aplică “Programul de sprijin pentru tomate”, iniţiativă care a succitat un mare interes inclusiv în rândul cultivatorilor de legume prahoveni, dovadă fiind că la sfârşitul anului trecut erau înregistraţi, la nivel de judeţ, aproape 700 de beneficiari ai acestui program. De precizat că, de departe, cel mai mare avantaj al acestui program- atât pentru cumpărători, cât şi pentru producători, este că vizează perioada de extrasezon. Mai exact, crecute şi coapte în spaţii protejate, în solarii şi sere, tomatele pot fi aduse la tarabe în două cicluri, respectiv în lunile mai – iunie şi noiembrie – decembrie. De altfel, una dintre condițiile impuse legumicultorilor care s-au înscris în acest program pentru a li se acorda anual ajutorul de 3000 de euro a fost aceea de a scoate pe piață o anumită cantitate de roșii în extrasezon. Iar pentru că această iniţiativă a avut atât de mare succes, Ministerul Agriculturii a anunţat că a lărgit sfera produselor agricole pentru care se poate primi sprijin guvernamental, pe listă fiind introdus, din acest an, şi usturoiul.

Decizia prelungirii programului de sprijin pentru tomate, respectiv a introducerii celui care vizează usturoiul, au fost adoptate în şedinţa Guvernului de la sfârşitul lunii trecute. Potrivit Ministerului Agriculturii, în cazul primului program, cel pentru tomate, la nivel naţional, 1-bresursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în sumă de 233.190.000 de lei. Valoarea ajutorului acordat este de 3.000 de euro/beneficiar/an, iar sumele se plătesc într-o singură tranşă. În cazul prahovenilor, ca şi în celelalte ediţii ale acestui program, cererea de înscriere se depune la Direcția pentru Agricultură Județeană, până cel târziu la data de: 20 martie inclusiv, pentru producția valorificată în perioada ianuarie-mai; 15 septembrie, inclusiv, pentru tomatele valorificate în perioada noiembrie – 20 decembrie. Potențialii beneficiari sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, valabil în anul de comercializare a producției de tomate; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008; producătorii agricoli persoane juridice. Pentru a fi consideraţi eligibili, solicitanții trebuie să îndeplinească o serie de criterii cumulative de eligibilitate, respectiv să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripționată cu textul “Program susținere tomate, 2019“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării; să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp; să fie înregistrați în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate în anul de cerere; să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției. Documentele justificative, respectiv bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, care să ateste comercializarea producției de tomate obținute din spațiile protejate se vor putea depune la Direcția pentru Agricultură Județeană până la data de 27 decembrie 2019, inclusiv.
Anul trecut, în total, în Prahova, ca beneficiari ai programului menționat au fost aproape 700 de producători. Cei mai mulți cultivatori de tomate în spații protejate care au primit banii în primul ciclu de producție (ianuarie – 15 iunie 2018) au fost din Balta Doamnei (172), Olari (145), pe listă mai figurând şi producători din localitățile Râfov, Gherghița, Puchenii Mari, Tomșani, Filipeștii de Târg, Valea Călugărească, Bărcănești etc.

Pentru usturoi, trebuie să se obţină o producţie de minimum 3 kg/10 mp

În cazul programului de susținere a producției de usturoi, Ministerul Agriculturii a anunţat că schema de ajutor de minimis se va desfăşura pe o perioadă de trei ani, respectiv 2019-2021. Sprijinul financiar va fi de 1.000 euro/ha cultivat cu usturoi și se va calcula proporțional cu suprafața de pe care s-a obținut o cantitate minimă de 3000 kg/ha. La nivel naţional, bugetul pentru anul 2019 este de 2.000.000 euro (9.300.000 de lei). Ca şi în cazul programului de tomate, cererile se depun tot la Direcția pentru Agricultură Județeană, până la data de 15 mai, inclusiv. Iar beneficiari pot fi producători agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător; producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008; producători agricoli persoane juridice. Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulativ: să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp; să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere, să facă dovada producției realizate prin documente justificative. În acest caz, valorificarea producției se va face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie 2019. Documentele justificative – bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare – care atestă comercializarea producției de usturoi valorificate în anul 2019, se vor depune la Direcția Agricolă Județeană până la data de 29 noiembrie, inclusiv.