Parlamentul European va supune astăzi la vot un proiect de rezoluţie privind Rusia, care susţine că Uniunea Europeană trebuie să ia în considerea impunerea unor noi sancţiuni Moscovei, în cazul în care aceasta va continua să încalce dreptul internaţional, informează Legislativul UE, citat de Mediafax.
Eurodeputaţii vor vota proiectul de rezoluţie, după ce ieri a avut loc o dezbatere în acest sens. Procedura va fi de tip non-legislativ.
Aceştia recomandă „revizuirea Acordului de parteneriat şi cooperare de către UE şi limitarea cooperării cu Rusia la domenii de interes comun, cum ar fi lupta împotriva terorismului şi a schimbărilor climatice”.
Proiectul de rezoluţie mai menţionează că îmbunătăţirea relaţiilor între Bruxelles şi Moscova va fi posibilă doar dacă Rusia va implementa în mod integral „aşa-zisele acorduri de la Minsk privind sfârşitul războiului din Ucraina de est şi va începe să respecte dreptul internaţional”.
În decembrie 2018, statele UE au fost de acord să prelungească sancţiunile economice până la data de 31 iulie 2019.