N. D.
Ploieștenii s-au dovedit a fi, și în acest an, buni-contribuabili, Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești anunțând că, până la jumătatea lunii martie, 66.479 de persoane și-au achitat integral taxele și impozitele locale pentru întreg anul 2019. Iar pentru că a plătit integral dările, fiecare persoană în parte a beneficiat și de reducere, având în vedere faptul că, pentru plata în totalitate cu anticipaţie a impozitelor până la data de 31 martie 2019, contribuabilii – persoane fizice şi juridice – beneficiază, ca şi anul trecut, de o bonificaţie de 10%. Anul acesta, prima zi în care s-au putut achita taxele și impozitele locale a fost 3 ianuarie, iar ploieștenii au menținut tradiția de a fi bun-platnici, zilnic adresându-se fiscului ploieștean, pentru plata acestora, sute de persoane.
Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi cel pentru autovehicule se achită anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. De altfel, și anul trecut numărul ploieștenilor buni-contribuabili a fost destul de mare, în contextul în care, până pe 29 martie, îşi achitaseră impozitele şi taxele locale peste 100.000 de persoane, dintre acestea peste 91.000 fiind cele care au beneficiat şi de bonus pentru că au achitat sumele datorate integral, cu anticipaţie.
Mai trebuie adăugat faptul că şi în 2019 s-a menţinut aceeaşi politică de acordare a facilităţilor fiscale pentru anumite categorii de contribuabili, unele categorii de persoane – cele cu dizabilităţi, veterani de război, orfani – fiind scutite de la plata impozitelor în baza prevederilor legislative aflate în vigoare.