Toate „fruntaşele” Ligii A au mai bifat o etapă perfectă, cu trei puncte în dreptul, lor, însă, în afară de CS Băneşti, care a avut o misiune uşoară la Strejnic (victorie cu 6-1), celelalte echipe din zona podiumului au avut ceva emoţii!
7-bSâmbătă, la Păuleşti, Boldeştiul a reuşit să se impună cu 2-1, Dumitraşcu punctând pentru gazde, care au dat o replică foarte bună, Petre Marius şi Cristian Mihăiţă (fostul jucător al Păuleştiului) aducând însă victoria oaspeţilor. Spre final, nervii au cedat, atacantul Petrolistului, Adrian Ilie „răzbunându-se” din motive numai de el ştiute, inexplicabile, pe… uşa de la vestiar (foto), spărgând-o, fapt consemnat în raportul de joc!
Şi liderul CS Blejoi s-a impus la diferenţă de doar un gol, 1-0 la Urlaţi, Năstase fiind creditat cu golul de trei puncte de către „tabăra Blejoiului”, în timp ce arbitrul Mădălin Dicu a considerat că reuşita a fost de fapt un autogol al lui Ghiţă! Ultima „aspirantă” la podium, CSO Plopeni, a câştigat cu acelaşi scor, 1-0, la Brebu, cu un gol marcat de Andrei Ciobanu, când mai erau doar 10 minute de joc, etapa fiind, în general, a echipelor vizitatoare.

Iată rezultatele:
CS Păulești – Petrolistul Boldești 1-2
Tinerețea Izvoarele – Teleajen Văleni 1-1
AFC Brebu – CSO Plopeni 0-1
AS Strejnic – FC Bănești 1-6
CS Mănești Coada Izvorului – Avântul Măneciu 1-0
Petrolul 95 Ploiești – Tricolorul Breaza 1-4
Unirea Urlați – CS Blejoi 0-1
CS Ceptura – CS Cornu 0-3*