V. Stoica

Scriitorul și omul politic Liviu Pleșoianu a lansat, ieri, la Ploiești, în fața unei săli arhipline a Palatului Culturii, volumul ,,România: Țara unui vis posibil”, o carte în care vorbește despre valori naționale și mândria de a fi român. Și despre cum România poate transforma un vis în realitatea îmbunătățită a zilei de mâine.
Liviu Pleșoianu își descrie cartea: „Când vorbesc despre «țara unui vis posibil», vorbesc despre asumarea unui rol de care lumea cea mare are nevoie tocmai în aceste vremuri tulburi. Reîntoarcerea la UMAN este singura șansă de supraviețuire a speciei omenești. Orice altă «soluție» este utopică. Iar România poate juca acest rol esențial pe scena lumii. Proiectul meu de țară are ca esență, ca sâmbure – reașezarea ființei omenești în centrul oricărei preocupări!
Această țară va avea multe de spus în anii ce vor urma! Mecanismele de autoapărare ale acestui popor au fost declanșate tocmai de cei care, de câteva decenii, ne vor resemnați și cu capul plecat, temători și lipsiți de speranță, încărcați de frică și convinși că suntem cei mai răi, cei mai leneși, cei mai corupți!”.
O descriere a autorului care deschide pofta de a lectura și de a trăi în ,,România: Țara unui vis posibil”!