Florin Tănăsescu
Aproape nimic din ceea ce e franţuzesc – iertaţi-mi aroganţa – nu mi-e străin. Nici aroma vinului de la Bordeaux, nici lacătele de pe podurile Senei, încărcate fie cu jurăminte de credinţă fie cu – asta puţini o știu – ei bine, cu blesteme. Alea-s ale mele.
Mai tot din ceea ce-i românesc îmi este departe, departe… Și, ca atare, nu de puţine ori – scuzată-mi fie vulgaritatea – îmi face scârbă. Mi-e dragă, totuși, astă melodie: “Mărie și Mărioară/ Ia un par de mă omoară”. Cu adăugirea de rigoare “Și de-o fi să mă nasc a doua oară, aș vrea, Marie, în altă ţară”.
Revin la mon amour, adică Franţa. Arthur, hei, tu, Arthur Rimbaud, mai ai vreun loc pe “Corabia beată“? Nu, nu sunt poet, dar pot fi ajutor de matelot. Fiindcă, știi, în ţara mea – în Arca lui Noe – s-au cuibărit toate jivinele pământului. Și să-ţi mai zic ceva, monsieur Rimbaud: “Adesea, o, mult prea adesea, pentru a se amuza, mai marii zilei ne dau cu tifla”.
Ce–ai mă? Te-ai supărat? Ești sictirit? Te-a luat cu spleen că din Baudelaire am parafrazat puţin? Merde! Adică “La dracu”! Și la voi, acolo, e concurenţă pe post ?
Ei, vezi tu, ne-asemănăm un pic! Și pe la noi, pe plaiul mioritic, e bătălie mare: se vrea-n guvern orice imbecil, analfabet sau bou. Și, pân’ la urma urmei, și tu ai plagiat ceva din Charles Baudelaire, de zici că ai deprins câte ceva din obiceiul românesc. Ai scris ceva de genul “Am dat peste Florile fantastice/ Și curcubee întinse pe sub mare”. El – de rivalul tău Buadelaire îţi zic din nou – a scris tot despre flori. Ce-I drept, ceva de rău. “Les Fleur du mal”, mai pe-nţelesul tău.
“Florile răului”, florile smintite în Arca lui Noe, corabie nebună, cuibărite.
Nu, aprope nimic din ce este franţuzesc (iertată-mi fie nota de superioritate abordată) nu mi-e străin. Nici “Împărăţia”, nici “Străinul” și, cu atât mai puţin, “Exilul” lui Camus.
Hei, ce-ai mai păţit poete? Iar nu ţi-e bine? Sau ai cumva rău de mare? Te poţi drege repede, dacă bei o cafea cu sare! Așa se drege lumea pe la noi, după beţie. Cu cafea și sare. Zahărul e folosit doar în campanii electorale.
Monsieur Rimbaud, nimic din ce a fost cândva pe la Paris nu mi-este mai aproape. Mă simt contemporan cu Sartre. Și-l văd îngenunchind nu-n faţa nevesti-sii – Simone de Beauvoir – ci a unui protestatar ! Știi tu, mișcările alea ciudate de pe la voi, din 68, 70 și un pic, prin 72. L-au ridicat și i-au spus “Fii brav, Sartre !”
La noi, pe Arca lui Noe – aflată în derivă nu pe Marea Neagră, ci pe aia Moartă – știi ce se-ntâmplă dacă ești sau cazi în genunchi? “Ţi se mai dă un brânci!”, ca să citez din alt compatriot de-al tău, Francois Villon. Ce, nu mă crezi ?
Vino în România și-ai să vezi !
Pe mine, iertaţi-mă ! Iubesc corăbiile bete și o cafea pe mare.
M-am săturat să stau cu ochii-n soare.
