Giorgiana Radu
Nu de puţine ori am auzit adulţi care-şi căinau copilăria, făcând comparaţie cu cea a generaţiilor de azi. “Ei sunt fericiţi. Noi ne jucam cu păpuşi improvizate din cârpe, băteam ţurca sau săream şotronul. Astăzi, ei au de toate, nu le lipseşte nimic!”.
Ba le lipseşte, spun eu! Copiii de azi sunt mult mai săraci decât erau la vârsta lor părinţii şi bunicii. Copiii de azi nu au, mulţi dintre ei, copilărie. Cel puţin una adevărată. Ei nu sunt fericiţi. Nu ştiu să se bucure de această etapă cu care nu se vor mai întâlni
niciodată şi care lasă urme pentru tot restul vieţii.
Tot mai mulţi copii ajung anxioşi şi depresivi. Sunt excesiv de nervoşi şi de agresivi. Nu-şi conştientizează copilăria, nu ştiu cu adevărat ce este jocul.
Pentru mulţi dintre ei jocul înseamnă cel din telefon, de pe calculator, jocul virtual. Când se întâlnesc, conversaţiile lor sunt dominate de interesul pentru o aplicaţie nouă de instalat pe smartphone, de câte vizualizări au pe canalul de youtube, ce număr de like-uri au strâns la clipurile de pe tik tok, ş.a.m.d. Nimic din copilăria reală. Tehnologia i-a acaparat cu totul, iar orice încercare de îngrădire a acestei vieţi paralele le creează frustrări. Se simt nedreptăţiţi şi neînţeleşi de nişte adulţi demodaţi care nu ţin pasul cu evoluţia lumii.
Cu toate neajunsurile vremurilor, copiii de ieri au fost cu mult mai fericiţi decât copiii de azi. Au simţit bucuria jocului cu toată fiinţa lor. Şotronul, baba oarba, hoţii şi vardiştii nu creau dependenţă şi boli psihice, ba dimpotrivă îi îndemnau la mişcare şi voie bună. Astăzi, unul din trei copii cu vârsta de 11 ani este supraponderal sau obez, nu doar din cauza alimentaţiei. Jocul virtual înseamnă şi sedentarism.
Tehnologia modernă, pe lângă binevenita utilitate, a adus la pachet numeroase pericole, în special în rândul copiilor. Sigur că viitorul lor va merge la braţ cu acest rău necesar, dar cum îi determinăm să conştientizeze şi pericolul din “bomboana fondantă”, mediul on line? Cum să-i învăţăm să fie copii, atât cât mai au timp, şi nu sclavii unei lumi ireale? Nu vom fi permanent lângă ei, “părinţi răi”, pentru a le limita accesul la telefon sau la calculator. Şi atunci ce facem, nu ne rămâne decât să acceptăm că tehnologia modernă mutilează copilăria odraslelor noastre? E parcă un furt de copii. Să privim neputincioşi cum ne sunt răpiţi copiii sau există soluţii care mie îmi scapă? Care este soluţia dumneavoastră, dragi părinţi?
