Luiza Rădulescu Pintilie
Ieri a început şi în Prahova, în conformitate cu calendarul stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale, sesiunea de simulare a examenului de Bacalaureat 2019, la care participă elevi din clasele a XI-a şi a XII-a ale instituţiilor de învăţământ din judeţ. În contextul în care, în ultimele zile, inclusiv ieri, au circulat la nivelul ţării îndemnuri lansate liceenilor de către Consiliul Naţional al Elevilor în vederea organizării unor proteste – mergând până la a da foaia de examen goală, precum şi un fals comunicat privind amânarea probei programate ieri, am considerat necesar să prezentăm un punct de vedere oficial legat de situaţia concretă din Prahova. Inspectorul general şcolar, prof.Nicolae Angelescu, ne-a confirmat că ieri s-a desfăşurat în şcolile din Prahova, aşa cum era prevăzut, proba de Limba şi literatura română – prima dintre cele trei probe pentru care se organizează sesiunea de simulare – la care au participat 4.725 de elevi dintre cei 5.030 care frecventează cursurile clasei a XI-a (94%) şi 4.807 de elevi dintre cei 5.087 care frecventează cursurile clasei a XII-a (95%). De asemenea, ne-a precizat că nu i-a fost adus la cunoştinţă niciun fel de incident legat de un eventual protest al candidaţilor, ceea ce în opinia sa înseamnă că s-a înţeles ca simularea examenului să se desfăşoare în condiţii de normalitate şi seriozitate, cu atât mai mult cu cât aceasta reprezintă o radiografie asupra nivelului de pregătire înregistrat în acest moment de liceeni, dintre care cei de clasa a XII-a vor susţine, nu peste mult timp, probele reale ale examenului propriu-zis. De reţinut că sesiunea de simulare este organizată în aceleaşi condiţii ca acelea prevăzute în metodologia stabilită pentru desfăşurarea examenului de Bacalaureat 2019, inclusiv cele de monitorizare audio-video. În privinţa notării – asupra căreia au existat de asemenea comentarii – interlocutorul nostru ne-a mai precizat că, în conformitate cu articolul 7 (alineat 2) al Ordinului ministrului Educaţiei Naţionale 3.185 din 18 februarie 2019, la solicitarea scrisă a elevului sau, acolo unde este cazul, a părintelui sau a tutorelui legal, notele obţinute la simulare pot fi trecute în catalog. În principal, însă, aceste note vor fi utilizate pentru realizarea unor analize asupra nivelului de pregătire al fiecărui elev şi stabilirea unor măsuri de intensificare a pregătirii în cazul acelora care riscă să nu promoveze acest examen. Mâine se va desfăşura cea de-a doua probă a sesiunii de simulare a examenului de Bacalaureat, cea obligatorie a profilului la care sunt înscrişi candidaţii, pe care o vor susţine atât elevii de clasa a XI-a, cât şi cei de clasa a XII-a, iar joi, 21 martie, este programată ultima probă – la alegere – la care participă doar elevii din clasa a XII-a. Afişarea rezultatelor va avea loc pe 29 martie a.c.