Petre Apostol
În perioada 13-17 martie, sportivele de la CSM Ploieşti, Denisa Stoian şi Miruna Ciocîrlan, au participat cu lotul naţional de gimnastică ritmică al României la cea de-a 24-a ediţie a turneului internaţional „Deriugina Cup”, desfăşurat la Kiev (Ucraina). Cele două sportive au fost însoţite de antrenoarele Simona Puiu şi Liliana Băescu (care a fost şi arbitru în cadrul turneului internaţional).
Aflată la prima competiţie oficială în calitate de senioară, după ce anul trecut a participat la Jocurile Olimpice de Tineret, Denisa Stoian a ocupat, la finalul
prestigioasei întreceri din Ucraina, locul 29, având un total de 52.600 puncte, obţinute astfel: 14.200 la cerc, 12.150 la minge, 14.250 la măciuci şi 12.000 la panglică.
De menţionat că gimnasta ploieşteană a fost a zecea dintre sportivele aflate în primul an de seniorat, dar şi faptul că la măciuci a obţinut un record la dificultate, cu 9.500 puncte.
Miruna Ciocîrlan, aflată în perioada de pregătire pentru prima ediţie a Campionatelor Mondiale de junioare, s-a clasat a 16-a în competiţia junioarelor, din 48 de sportive. Gimnasta clubului ploieştean a încheiat cu un total de 50.200 puncte, obţinut astfel: 12.600 la coardă, 11.400 la minge, 13.200 la măciuci şi 13.000 la panglică.
Cheltuielile pentru această deplasare au fost susţinute de Federaţia Română de Gimnastică Ritmică, exceptându-le pe cele ale Denisei Stoian, care au fost suportate de CSM Ploieşti.