N. D.
Mâine, Tineretul Naţional Liberal organizează, la Centrul Internaţional de Conferinţe „Casino” din Sinaia, Gala Premiilor TNL „Mircea Ionescu Quintus”, scopul manifestării fiind acela al recunoaşterii şi promovării activităţii tinerilor liberali din întreaga ţară. La acest eveniment şi-au anunţat prezenţa liderul liberalilor, Ludovic Orban, candidaţi PNL la alegerile europarlamentare, lideri locali liberali şi sute de tineri liberali din toată ţara. De asemenea, a fost anunţată şi participarea şeful statului, Klaus Iohannis. Potrivit departamentului de Comunicare al TNL, cu acest prilej, Tineretul Naţional Liberal va acorda preşedintelui României premiul „Garantul democraţiei”, în cadrul evenimentului de la Sinaia urmând să mai fie decernate distincţii membrilor şi filialelor TNL care s-au remarcat prin activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2018, şi nu numai. În plus, vor fi acordate distincţii şi premii speciale şi organizaţiilor partenere sau unor membri ai societăţii civile a căror activitate este considerată ca fiind rezonantă cu principiile şi valorile TNL.