Petre Apostol
Mâine, în Sala Sporturilor „Olimpia”, echipa de handbal CSM Ploieşti va evolua în cadrul ultimei etape a turului din Grupa „Valoare” 1 a Campionatului Naţional de juniori I. Elevii antrenorului Silviu Stănescu sunt neînvinşi de 15 etape, urmărind să-şi continue seria pozitivă şi în meciul programat de la ora 13:30, cu CSM Bacău.
Ploieştenii au remizat în etapa precedentă, pe terenul primei clasate, LPS Suceava, scor 21-21, în duelul echipelor care aveau maximum de puncte după trei runde. Astfel, CSM Ploieşti a rămas pe locul secund al ierarhiei, având un golaveraj mai slab decât LPS Suceava, ambele obţinând câte nouă puncte până acum. De altfel, de menţionat că, înainte de remiza înregistrată în etapa anterioară, echipa ploieşteană avea o serie de 14 victorii consecutive, singurul eşec, la limită, suferindu-l pe terenul celor de la AHC Dobrogea Sud Constanţa, chiar în debutul fazei preliminare.
Totuşi, pentru CSM Ploieşti nu se anunţă un meci simplu, mâine, având în vedere faptul că adversara, CSM Bacău, se află la un singur punct în urma sa în clasament, ocupând locul al treilea, înregistrând trei victorii şi o înfrângere în cele patru etape desfăşurate până în prezent. Singurul eşec al echipei din Bacău l-a suferit pe terenul primei clasate, LPS Suceava, în etapa a doua, scor 25-30 (14-15).
Partida dintre CSM Ploieşti şi CSM Bacău va fi arbitrată de Ionuţ Cazan şi Gesur Suliman, din judeţul Constanţa.
În cadrul etapei, tot mâine, mai sunt programate meciurile AHC Dobrogea Sud Constanţa – LPS Suceava (ora 12:00, care va fi arbitrat de prahovenii Marian Băbău şi Alexandru Roibu) şi LPS Roman – LPS Brăila (ora 13:00).
De menţionat că juniorii de la CSM Ploieşti vor evolua, luni, şi în Divizia A, tot în Sala Sporturilor „Olimpia”. În competiţia de seniori, ploieştenii ocupă penultima poziţie în Seria B, cu doar două victorii obţinute în 18 partide disputate.
La debutul în ultimul sfert al seriei, CSM Ploieşti va primi replica formaţiei secunde a liderului din Liga Zimbrilor – AHC Dobrogea Sud Constanţa, a doua clasată a ierarhiei în Divizia A, Seria B, meciul fiind programat de la ora 14:00. Se anunţă un „recital” de goluri în poarta ploieştenilor, având în vedere că în precedentele trei partide directe aceştia au încasat de la constănţeni, în total, 126 de goluri (!), pierzând, pe teren propriu, cu scorul de 30-43, iar în deplasare – cu 24-41, respectiv 34-42.
Oricum, în acest campionat, în care evoluează cu jucători care de-abia au avansat la juniori I, CSM Ploieşti nu are niciun obiectiv concret, deşi cheltuie bani pe care i-ar fi putut gestiona mai cu folos, mai ales că sunt fonduri publice, nu private!
„Speranţe”, la Brazi
Tot mâine şi tot pe teren propriu, va juca şi cealaltă echipă prahoveană care s-a calificat în faza a doua a Campionatului Naţional de Handbal la juniori I – CS Brazi. Echipa din Brazi, însă, evoluează în eşalonul secund din faza a doua a competiţiei naţionale (Grupele „Speranţă”), după ce s-a clasat pe locul al patrulea în prima parte, ratând, astfel, calificarea în Grupele „Valoare”, la care au avansat doar primele trei formaţii din ierarhie.
După primele patru etape din Grupa „Speranţă” 1, CS Brazi ocupă locul al patrulea, înregistrând două victorii şi două înfrângeri. Prahovenii vor avea şansa să avanseze în ierarhie, după meciul de mâine, programat de la ora 11:30, în Sala Polivalentă din Brazi, când vor primi replica formaţiei LPS Iaşi, care se află chiar înaintea lor în clasament, pe a treia poziţie, la distanţă de un punct, înregistrând trei victorii şi o înfrângere.
În celelalte partide ale ultimei etape a turului din Grupa „Speranţă” 1 mai sunt programate, tot astăzi, meciurile LPS Piatra Neamţ – CS Năvodari (ora 11:00) şi LPS Buzău – LPS Vaslui (ora 12:30).