Florin Tanasescu
Un lucru-i clar și nicicând nu mă voi dezice de norocul vieţii mele: am iubit, în taină, o domnișoară. Smena o chema. Și nu numai atât, dar am petrecut cu ea – firește, în închipuirea mea – vreo treizeci de ani, deci 360 de luni de miere pe cheiurile și podurile Senei.
Ceva–i ciudat în povestea asta, nu-i așa ? Știu. Dar Smena a existat cu adevărat, până-ntr-o zi în care și-a pus capăt zilelor. O, nu ca Anna Karenina, sfârtecată pe calea ferată, ci un pic mai elegant. Simţindu-se inutilă, Smena s-a aruncat în Sena. Culmea, chiar în zona în care inspectorul Javert, infamul din “Mizerabilii” de ieri, din remușcări, și-a pus capăt zilelor. Cât despre cei de azi, n-avem știinţă despre mustrări de conștiinţă.
Acum să vezi drăcie: Smena – generaţia irosită o știe – este un aparat de fotografiat. Deci, cum să crezi că un copil, un adolescent și-apoi, ce e mai grav, un bărbat în toată firea, iubește-un aparat în travesti ? Ei bine, asta s-a-ntâmplat.
Vă întrebaţi, firește, de ce nu pun între ghilimele numele rusoaicei Smena. Nu se cade! Nu se face, chiar dacă ea, sus-amintita domnișoară, mi-a mumificat destinul pentru prima oară. Și nu numai mie, ci la generaţii întregi, mai mult sau mai puţin irosite. Fotografia – asta-i mumificarea despre care vă vorbesc – în care mă regăsesc hlizindu-mă de fericire că mă bălăcesc în Marea – și ea tot Neagră și-atunci, și-acum – în tabără, la Năvodari. Dar Năvodariul nici că mai există. Poza – făcută de Smena, chiar de e ștearsă și tristă, rezistă! Domnișoara Smena mi-a dat fiori, mai ceva decât o corijenţă sau un șapte la “Purtare”. Venea așa, neanunţată – știţi, se mai râzgâia și ea un pic – dar mult, mult mai puţin decât Emma lui Flaubert. Și ne punea să stăm aliniaţi lângă un zid. Iar ea – și nimeni altcineva – era plutonul de execuţie, că deh, domnișoara este de origine rusesască, doar se știe. Made in URSS scria pe ambalaj. Pe ambalajul cutiei în care ea mai aţipea, nu pe lădiţele în care erau gloanţe adevărate. Nu de alta, dar e bine să nu-ncurcăm borcanele din vremea-aceea !
Așa că, ori de câte ori apărea în curtea școlii Domnișoara Smena era agitaţie mai ceva decât atunci când, cu-o falcă –n cer și alta în pământ, venea “brigada” de la „Inspectorat”. Era scos din cancelarie covorul – dar ce zic eu aici ? – un preș, iar zidul școlii era tapetat cu el. Și tovarășul/ tovarășa învăţătoare ne obliga să stăm drepţi, să nu mișcăm și, cu atât mai puţin, să respirăm. Iar cine n-avea foaie matricolă pe umăr nu era tras în poză. Și ce lacrimi amare am mai vărsat atunci ! Nu că lacrimile din ziua de azi ar fi mai dulci, dar s-a întâmplat să nu am uniformă pe mine. Eram în trening și încălţat în teniși. Și nici măcar “Made in China” nu scria pe ei…
Domnișoara făcea “clic”, nu „Click” !, și-apoi pleca, lăsând în urma sa parfumul florilor de tei și speranţa zilei de mâine. Adică, de azi… Și ce emoţii, vai!, până catadicsea – v-am zis, din când în când se râzgâia și ea, Domnișoara Smena – să ne aducă pozele. Și erau alb-negru. Iar viaţa era gri. Nu că ar avea altă culoare acum ! Ba, mint: are culoare și miros de scrum.
Deci, de ce nu-i trec dom’șoarei numele între ghilimele ? Fiindcă, în perioada aia, îndrăgostit fiind de ea, de Domnișoara Smena, m-am apucat ca un smintit de citit și “Muntele Vrăjit” și – o, niciodată n-am să uit – “ Pavilionul Canceroșilor”, în care Constelaţia Vega se transformă în „Domnișoara Vega”. Asistenta care dădea o speranţă bolnavului de cancer cum că ar mai avea o șansă. Chiar dacă în spitale nici polidin nu se găsea cum nu se găsesc feșe nici acuma…
– Monsieur, s’il vous plaît, pouvez vous nous faire une foto avec ce Smartphone ?, mă roagă un cuplu de ruși, veniţi la Paris, pe Sena, în luna de miere.
– Bien sur, m-am grăbit eu, ca prostul. Și le-am zâmbit.
Atunci, da, îmi aduc aminte, Smena, Domnișoara Smena, în vârtejul apei a sărit. Mă uit la poza/ pozele pe care ea cândva mi le-a făcut. Se șterg încet, încet, odată cu amurgul.
Ascult cum Alla Pugaciova cântă: “Bufonule, tu nu ai chip ci doar o mască”.
În faţa mea, vârtejul Senei, adânc, tot mai adânc se cască.
