Petre Apostol

Echipa feminină de popice Conpet Petrolul Ploieşti, vicecampioană naţională, a disputat, la Cluj-Napoca, ultima etapă din cadrul Cupei României, sâmbătă, 23 martie. După trei etape derulate, formaţia ploieşteană ocupa locul secund în ierarhie, cu cinci puncte, fiind, practic, imposibil să atace prima poziţie, pe care se situa Electromureş Romgaz Târgu Mureş, câştigătoarea tuturor rundelor anterioare, adunând nouă puncte.
Astfel că singura motivaţie importantă a grupării ploieştene era menţinerea pe locul secund, având în vedere că Rapid Bucureşti se afla la un singur punct în urma sa în ierarhie.
Iar echipa ploieşteană şi-a îndeplinit acest obiectiv, încheind etapa disputată la Cluj pe locul al doilea în clasament, în urma grupării din Târgu Mureş. Jucătoarele de la Conpet Petrolul au reuşit 3305 popice doborâte, în vreme ce Electromureş şi-a adjudecat prima poziţie cu 3524 de popice doborâte, având patru jucătoare care au depăşit câte 600 de popice doborâte fiecare. Rapid Bucureşti a încheiat pe a treia poziţie, cu 3220 de popice doborâte.
Dintre jucătoarele ploieştene, fosta campioană mondială la tandem şi vicecampioană la individual, Luminiţa Dogaru, a stabilit cel mai bun punctaj, cu 587 de popice doborâte. Aceasta a fost urmată de Florentina Naghi, recent revenită în activitate după o lungă pauză, cu 575 de popice doborâte, respectiv de Alice Vasile, cu 573 de popice doborâte.
Pentru Conpet Petrolul au mai punctat Nicoleta Trifan (539 popice doborâte), Daniela Lăcătuşu (534 p.d.) şi Alina Sanda (497 p.d.), în vreme ce Cristiana Ioniţă şi Daria Dobre au fost rezerve.
Cel mai bun punctaj al etapei a fost stabilit de Duka Tilda, de la Electromureş Romgaz Târgu Mureş, cu 619 popice doborâte, în vreme ce lidera formaţiei Rapid a fost Maria Enescu, aceasta reuşit 556 de popice doborâte.
Astfel, Electromureş a obţinut Cupa României, cu un total de 12 puncte, Conpet Petrolul ocupând locul secund, cu şapte puncte, iar Rapid a completat ierarhia, cu cinci puncte.
De menţionat, însă, că forul naţional, organizatorul competiţiei, nu a mai acordat medalii pentru cele trei echipe de pe podium, aşa cum se specifica în regulament şi aşa cum s-a realizat în fiecare an, oferind doar trofeul pentru câştigătoarea Cupei României, motivul fiind, se pare, că nu au existat fonduri!