Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Rockfeller au identificat un mecanism genetic care poate juca un rol în cel puţin 10% dintre cazurile de obezitate. Constatările, care ar putea ajuta la identificarea persoanelor cu forme de obezitate care se pot trata, vizează biologia hormonului leptina, care este produs în celulele grase şi care controlează senzaţia de foame, potrivit eurekalert.org, preluat de MedLive.ro.
Obezitatea este o problemă majoră în domeniul sănătăţii publice în întreaga lume, cu aproximativ 650 de milioane de oameni care suferă de această afecţiune. Una dintre cele mai mari provocări este găsirea cauzelor. Mai mult, specialiştii încearcă să îşi dea seama de ce unii oameni sunt mai vulnerabili la obezitate decât alţii.
Se pare că leptina din sânge şi modul în care creierul răspunde la aceasta, ajut[ la determinarea greutăţii pe care o persoană o va acumula. Aceasta este concluzia studiului publicat în ”Nature Medicine”. Şoarecii care au avut modificări ale mecanismelor celulare care reglementează producţia de leptină au ajuns la o formă de obezitate care să poată fi tratată prin terapia cu leptină. Dovezile din studiile anterioare genetice sugerează că mecanismul este similar şi în cazul anumitor oameni.
Leptina a fost descoperită în urmă cu 25 de ani, de către cercetătorul Jeffrey M. Friedman, de la Rockfeller. Cu toate că a fost în centrul multor studii, specialiştii nu au înţeles care este biologia de bază a ceea ce reglementează gena leptinei.
Gena care codifica hormonul leptinei este reglată de secvenţele ADN adiacente şi de factorii de reglementare care transforma gena în celulele de grăsime. De asemenea, controlează cantitatea de leptină produsă. Pe măsură ce au explorat acest proces, specialiştii s-au limitat la unul dintre factorii de reglementare, numit ARN lung.
Când au fost proiectaţi şoareci fără acest ARN specific, care au urmat o dietă bogată în grăsimi, au devenit obezi, dar celulele lor grase au produs o cantitate semnificativ mai mică de leptină. Astfel, s-a descoperit că gena leptinei nu a putut produce niveluri normale ale hormonului fără ajutorul ARN-ului. Şoarecii care nu au fost modificaţi şi care au fost hrăniţi cu aceeaşi dietă, au luat în greutate, dar au produs cantitatea de leptină la care se aşteptau specialiştii.
Mai mult, când şoarecilor cu niveluri scăzute de leptină le-au fost administrate injecţii cu leptină, au scăzut în greutate, deci hormonul i-a vindecat. Această descoperire sugerează că este posibil ca oamenii a căror obezitate este cauzată de o anomalie genetică similară ar putea pierde în greutate, de asemenea, prin terapia cu leptină.
Pentru a descoperi dacă există oameni obezi, cu această mutaţie, specialiştii au analizat datele unui studiu, care a cuprins profilele genetice a peste 46.000 de oameni. Astfel, au descoperit că persoanele cu modificări ale ARN-ului au avut un nivel mai mic de leptină.
Numărul persoanelor obeze, a căror boală este cauzată de dereglări ale genei leptină, nu este cunoscut, dar estimarea este de 10% din numărul total de cazuri de obezitate.
Majoritatea persoanelor obeze devin rezistente la leptină (care, în mod normal, ar reduce pofta de mâncare) pentru că au multă grăsime. Celulele de grăsime produc cantităţi mari de leptină şi, pe măsură ce hormonul se acumulează, creierul pare să nu mai răspundă la acesta.
Totuşi, există şi oameni care sunt obezi, dar care au niveluri scăzute de leptină. Specialiştii cred că aceştia prezintă modificări genetice similare cu cele observate în cazul şoarecilor. Astfel, oamenii rămân sensibili la hormon şi pot pierde o greutate semnificativă dacă sunt trataţi cu leptină.
