Acestea se vor desfăşura la Sinaia

Aspire România a anunţat deschiderea înscrierilor pentru cea de-a IX-a ediţie a programelor de leadership Aspire Academy, Aspire High School şi Aspire Professionals, care vor avea loc în această vară, la Sinaia. Programul este destinat liceenilor, studenţilor şi tinerilor profesionişti.
„În data de 11 martie se deschid înscrierile pentru cea de-a IX-a ediţie a celor mai prestigioase programe de leadership din Sud-Estul Europei, Aspire Academy, Aspire High School şi Aspire Professionals, dedicate liderilor şi antreprenorilor care îşi doresc să îşi depăşească limitele şi să aducă o schimbare în comunităţile din care fac parte. Organizaţia Aspire România anunţă cu entuziasm deschiderea aplicaţiilor pentru programele din vară, ce vor avea loc la Sinaia. Acestea au ca scop descoperirea, dezvoltarea şi conectarea viitorilor lideri şi antreprenori, prin cursuri customizate, ţinute de profesori de la universităţi de renume precum Harvard, Stanford şi Georgetown”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanţii Aspire România, preluat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, cursurile şi toate activităţile din cadrul programelor se vor desfăşura exclusiv în limba engleză.
Aspire organizează trei programe, desfăşurate în paralel, fiecare dedicat unei categorii de vârstă diferite. Liceeni pot participa la Aspire High School (26-30 iulie), studenţii şi masteranzii la Aspire Academy (25 iulie-1 august), iar tinerii profesionişti la Aspire Professional (25-28 iulie).
Sesiunile din cadrul programelor sunt organizate sub diverse forme – de la prezentări şi workshopuri despre leadership, antreprenoriat şi inteligenţă emoţională la sesiuni de public speaking, design thinking şi proiecte de echipă.
„Fondat în anul 2011 de absolvenţi de la universităţi de top din Statele Unite şi Europa, precum Harvard, Princeton, Wharton şi Georgetown, Aspire reuşeşte an de an să ajute tinerii să îşi atingă potenţialul, oferindu-le un mediu oportun pentru dezvoltare şi învăţare socială, şi să îi motiveze să transmită mai departe ceea ce au învăţat. Alumnii Aspire sunt conştienţi de impactul pe care îl pot avea în comunităţile din care fac parte şi determinaţi să devină agenţi ai schimbării. În urma celor 8 ediţii ale programelor, Aspire a devenit o comunitate dinamică ce reuneşte peste 800 de Alumni, cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani, care provin din peste 40 de ţări. În urma programelor din vară, aceştia beneficiază de diverse oportunităţi, atât în România, cât şi în străinătate, companii de top recrutând direct prin intermediul organizaţiei”, se mai arată în comunicatul menţionat.
Participanţii trec printr-un proces riguros de selecţie, inspirat după modelele universităţilor de renume, parcurgând astfel două etape – aplicaţie şi interviu. Aplicaţia constă într-un formular de înregistrare, însoţit de un eseu şi un CV, mai anunţă Aspire.
Liceenii, studenţii şi tinerii profesionişti pot aplica accesând www.aspireacademy.ro.