Asta rezultă dintr-un studiu făcut de ING în întreaga Europă, document care mai arată faptul că doi din 5 români nu au economii mai mari de trei salarii, iar 7 din zece români sunt de părere că salariile nu sunt suficiente pentru a le permite să facă economii, potrivit Hotnews. La nivel european, doar un sfert din populație se așteaptă să aibă același nivel de trai după momentul pensionării. Aproximativ 54% dintre europeni preconizează că vor rămâne activi pe piața muncii după vârsta de pensionare, relevă cel de-al optulea sondaj internațional ING pe tema economiilor, la care au luat parte 14.695 de respondenți din 15 țări, dintre care 13 din Europa. Cele mai ridicate procente au fost înregistrate în România și în Cehia (63%). Noțiunea de „pensionare”, în sens tradițional, va deveni în curând perimată, conform sondajului ING. Aproximativ o treime dintre respondenți a afirmat că nu știu când vor ieși la pensie (29%) și încă 11% consideră că vor continua să lucreze pentru tot restul vieții. 43% dintre români sunt de părere că pensiile vor fi mai mici decât contribuțiile acestora. 62% dintre europeni se arată îngrijorați că nu vor avea suficienți bani după momentul pensionării. 58% dintre persoanele chestionate au afirmat că vor opta pentru o formă de muncă temporară, fie într-un domeniu similar (36%) sau diferit față de cel actual (23%).
Aproximativ 69% dintre români susțin că nu reușesc să economisească din cauza veniturilor prea mici și în același procent, declară că nu le ajung banii până la data următorului salariu. În cazul în care rămân fără bani, 63% dintre români au răspuns că își reduc cheltuielile, 42% dintre aceștia se împrumută de la familie sau prieteni – cea mai mare pondere la nivel european (cu o medie de 20%), iar 24% utilizează cardul de credit.