Aproape un sfert dintre copiii din România declară că au fost victime ale agresivităţii online, fenomen care s-a dublat în ultimii zece ani, potrivit unui raport privind utilizarea internetului de către minori, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Monica Barbovschi, cercetător sociolog în echipa care a realizat Raportul EU Kids Online 2018 „Acces, utilizări, riscuri şi oportunităţi ale internetului pentru copiii din România”, prezentat la Cluj-Napoca, a declarat că dintre copiii care au raportat că au fost victime ale bullyingului, unul din patru a fost agresat online cel puţin o dată pe lună.
Raportul mai relevă şi faptul că 24% dintre copii au primit mesaje cu caracter sexual pe internet, băieţii în mai mare măsură decât fetele şi cei de 15-17 ani mai mult decât cei mici.
De asemenea, jumătate dintre copii au văzut în ultimul an imagini cu violenţă extremă, iar în jur de 30% au întâlnit în ultimul an discuţii despre experienţa altor utilizatori privind consumul de droguri, dar şi discuţii despre anorexie şi despre suicid.
„Trei din zece copii raportează o experienţă neplăcută online în ultimele 12 luni. Există o creştere constantă a experienţelor negative pe internet ale copiilor, de la 21% în 2010, la 27% în 2013 şi la 33% în 2018. (…) Totodată, o treime dintre copii au fost expuşi la o formă sau alta de discurs incitator la ură – cyberhate. Expunerea creşte cu înaintarea în vârstă a copiilor, de la aproape unul din patru copii de 9-10 ani, la unul din doi de 15-17ani. 23% dintre cei care au declarat că au fost expuşi la cyberhate au spus că au căutat în mod intenţionat site-uri sau conţinuturi care promovau mesaje sau comentarii instigatoare la ură sau degradante împotriva unor oameni sau a unor grupuri de oameni, cei mai mulţi (30%) fiind în grupul de 9-10 ani”, se mai subliniază în raport.
Psihologul Oana Cobeanu a declarat, la rândul său, la prezentarea raportului că în ceea ce priveşte efectele cyberbullying-ului, acesta poate avea consecinţe pe termen lung, mai grave decât agresivitatea offline, în şcoli.
„Înseamnă o rată mai mare de tulburări anxioase, de depresie, abandon şcolar şi un risc suicidar mai crescut. De asemenea, această agresivitate online nu se termină niciodată, nefiind similară bullyingului din şcoală, când la finalul orelor copii merg acasă unde sunt protejaţi, ci se manifestă 24 de ore din 24. Accesul la internet este permanent iar un copil poate primi chiar şi noaptea mesaje de hărţuire sau ameninţări”, a explicat Cobeanu.
Aceasta a precizat că o cauză a bullying-ului este determinată de părinţi care sunt indiferenţi, nu se implică şi nu controlează ceea ce întâmplă.
În ceea ce priveşte protejarea copiilor de agresiuni sexuale prin intermediul internetului, psihologul clujean a spus că părintele poate, acasă, să exercite un control parental, astfel încât copilul să aibă acces doar la anumite site-uri sau să instaleze aplicaţii de monitorizare a navigării pe internet.
Datele raportului indică şi faptul că 84% dintre copii se conectează la internet în principal prin intermediul telefonului mobil, urmat de calculator (39%) şi 19% pornind de la o tabletă, astfel că, faţă de acum cinci ani, s-a constatat o creştere de peste 4 ori a accesului la internet de pe dispozitive mobile.
Raportul naţional EU Kids Online 2018 a fost realizat de „Platforma DigiLiv-REI -Vieţi digitale. Cercetare, Educare, Intervenţie” pe un eşantion de 935 băieţi şi fete de 9-17 ani, datele fiind fost culese pro-bono în perioada martie-aprilie 2018 de către Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES). Proiectul a fost sprijinit de Institutul de Sociologie al Academiei Române