Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la data de 31 ianuarie 2019 au fost de 35,765 miliarde de euro, în scădere faţă de 36,8 miliarde de euro la data de 31 decembrie 2018, conform datelor transmise ieri de Banca Naţională a României (BNR) și preluate de Mediafax.
În cursul lunii ianuarie, intrările au fost de 1,572 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), alimentarea contului Comisiei Europene (970 milioane euro) şi altele.
În schimb, ieşirile din ianuarie au fost de 2,715 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.
Plăţile de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută au însumat circa 1,037 miliarde de euro, din care 960 de milioane de euro reprezintă rambursările de capital şi dobândă aferente emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a MFP.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,843 miliarde de euro.
Plăţile scadente în luna februarie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de MFP, însumează circa 247 milioane euro.
Acasă Actualitate Rezervele internaţionale ale României au scăzut, în ianuarie, cu peste un miliard...