F. T.
În cursul anului trecut, potrivit unui comunicat al Serviciului de Investigare a Infracționalității Economice Prahova, “s-a pus un accent deosebit pe documentarea şi cercetarea activităţii infracţionale în cauzele complexe, care prejudiciază grav bugetul de stat, reuşindu-se, pe lângă recuperarea prejudiciului, destructurarea a 10 grupări infracţionale, cu 51 de membri, față de 6 dintre aceștia fiind dispuse măsuri preventive. Totodată, în cauzele penale soluționate cu trimitere în judecată, polițiștii serviciului au dispus măsuri asigurătorii în valoare totală de 15.070 mii lei”.
De asemenea, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018, reprezentanții acestei instituții au organizat, împreună cu specialiști de la Protecția Consumatorului, D.S.V.S.A., Direcția Vamală, Biroul de Metrologie Legală Prahova și alte instituții, peste 60 de razii.
În urma acestor activităţi preventive, au fost aplicate 927 de sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 4.481.217 lei, şi ridicate, în vederea confiscării, bunuri în valoare totală de 228.531 de lei.
Iar bunuri confiscate au însemnat aproape 11 tone de legume stricate, aproape două tone de fructe – de asemenea improprii consumului, dar expuse spre vânzare -, peste 4.000 de litri băuturi alcoolice și aproximativ 47.000 de țigarete.
Nu au lipsit din inventarul confiscărilor nici articolele vestimentare (în număr de 1.738 articole vestimentare), jucăriile, articolele de papetărie și produsele de cosmetică – toate însumând peste 57.000 de lei.
De asemenea, în perioada de referinţă, în cadrul activităţilor de cercetare penală desfăşurate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești au fost efectuate cinci acțiuni care au vizat destructurarea unor grupări infracţionale specializate în săvârșirea de fapte de evaziune fiscală, precum și munca la negru, context în care au fost emise 42 de ordonanțe de predare a înscrisurilor aduse la îndeplinire ce pot servi ca mijloc de probă, trei suspecți fiind reținuți, iar ulterior, disounându-se măsura preventivă a controlului judiciar.
În domeniul construcțiilor, lucrătorii de la Serviciul de Investigare a Infracționalității Econmice Prahova au efectuat 20 de percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost reținuți trei suspecți, care, ulterior au fost plasați sub control judiciar.