F. T.
Pe site-ul Baroului Prahova, a fost postat un comunicat potrivit căruia “începând cu data de 11 martie 2019, orele 08.00, va începe un protest al avocaților care acordă asistență judiciară din oficiu la organele de urmărire penală și la instanțe”. Motivul protestului este legat – după cum ne-au declarat surse din cadrul instituției – de faptul că apărătorii din oficiu care “intră” în cauze penale sunt nemulțumiți de întârzierea plății onorariilor (întârzieri care ar depăși chiar și trei luni). Fondurile pentru plata “oficiilor” trebuie să vină de la Ministerul Justiției, în baza protocolului semnat de către acesta și Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR). Totuși, protestul mai “dur” din luna martie, urmează să fie precedat de alte acțiuni mai “moderate”. Astfel, după cum se menționează tot pe site-ul Baroului Prahova, în perioada 11 februarie – 24 februarie 2019, avocații vor purta o banderolă albă pe braț, urmând ca în intervalul 25 februarie – 10 martie 2019, să fie asigurată asistență judiciară în cauzele penale exclusiv în cazul măsurilor preventive. Etapa “dură” a protestelor – în cazul în care Ministerul Justiției nu virează banii – va începe în ziua de 11 martie 2019, atunci când, se menționează în același comunicat al Baroului Prahova postat pe site, “ nu se va asigura asistența judiciară, la început câte 30 minute pe zi, timp de o saptămână, apoi pe termen nelimitat, până la soluționarea problemei”.